Infofinanciar > Info > Virgil Popescu și ,,taxa pe soare”, în centrul acuzațiilor! USR ar putea sesiza Comisia Europeană dacă ordonanța nu va fi retrasă
Info

Virgil Popescu și ,,taxa pe soare”, în centrul acuzațiilor! USR ar putea sesiza Comisia Europeană dacă ordonanța nu va fi retrasă

Virgil Popescu, Sursă foto: Economedia
Sursă foto: Economedia

USR a transmis că va apela la o sesizare către Comisia Europeană. Acest lucru s-ar putea întâmpla „dacă Guvernul PSD-PNL nu rectifică ordonanța ce conține taxa pe soare”.

În comunicatul USR, reprezentanții precizează că vor sesiza Comisia Europeană, în cazul în care ,,taxa pe soare” nu va fi rectificată. Mai mult decât atât, Virgil Popescu ar putea fi acuzat de infringement împotriva României.

„USR va sesiza Comisia Europeană pentru aplicarea eronată a unei directive europene, dacă Guvernul PSD-PNL nu rectifică ordonanța de urgență ce introduce taxa pe soare. Virgil Popescu va fi responsabil pentru o nouă procedură de infringement împotriva României”, au precizat reprezentanții Uniunii Salvați România într-un comunicat de luni dimineață.

Ministrul Popescu, acuzat de USR

Coordonatorul Departamentului de Politici Publice din USR a transmis că planul lui Virgil Popescu este eronat, din mai multe puncte de vedere. ,,Toate acestea sunt minciuni”, acuză reprezentantul USR.

”Ministrul Virgil Popescu a sărit să zică că ordonanța de urgență care bagă taxa pe soare transpune o directivă europeană. Că deși nu există taxă pe soare, ea oricum începe din 2026. Și dacă tot nu există, oricum ea nu se aplică celor mici. Ministrul Popescu își dă cu stângul în dreptul și spune prostii. Toate acestea sunt minciuni: OUG-ul său introduce taxa pe soare imediat pentru mulți dintre prosumatori și treptat pentru ceilalți”, a precizat Cristian Ghinea, coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR, potrivit G4Media.

Conform declarațiilor transmise de USR, este vorba despre o descurajare pentru taxarea autoconsumului. Excepțiile care sunt prevăzute de Directiva europeană sunt transformate în legi de către Virgil Popescu, potrivit poziției USR.

„Decizia politică de a taxa prosumatorii pentru ce consumă ei înșiși aparține guvernului PSD-PNL. Directiva europeană descurajează puternic taxarea autoconsumului, ba chiar stipulează dreptul prosumatorilor de a nu fi taxați. Directiva lasă anumite excepții, pe care Virgil Popescu le transformă în regulă. Dreptul prosumatorilor de a nu fi taxați pentru ce consumă ei înșiși este omis ca referință în textul din OUG atunci când se stabilește taxarea tuturor prosumatorilor începând din 2026. Înainte de acest an, oricând dorește Guvernul, OUG-ul a creat baza legală pentru taxarea prosumatorilor care beneficiază de fonduri europene sau de programul Casa Verde, ca și a IMM-urilor și fermelor care instalează o putere de 30 kW”, a mai completat USR.

Și PSD aruncă acuzații privind ,,taxa pe soare”

Liderul senatorilor PSD, Radu Oprea, a transmis o întrebare pentru liderul liberal ce conduce Ministerul Energiei. Social-democratul a precizat că „energiile regenerabile sunt soluția dacă le încurajezi să se dezvolte, dar nu prin taxare, ci prin simplificare”. Nemulțumirile PSD sunt venite și în urma acuzațiilor din partea USR, care au spus că Executivul a adoptat ,,noaptea ca hoții” o nouă Ordonanță de Urgență, care instaurează o așa-numită ,,taxă pe soare”.

„O întrebare pentru Ministrul Energiei, Virgil Popescu. De ce a ales să transpună Directiva europeană privind energia din surse regenerabile la modul imperativ, adică prin taxarea  prosumatorilor, deși în textul directivei există sintagma „Statele membre pot să taxeze…”? De ce pune frână dezvoltării energiilor regenerabile prin taxare?” a semnalat senatorul Ştefan Radu Oprea, pe profilul său de Facebook.

Răspunsul din partea Ministerului Energiei, condus de Virgil Popescu, nu a întârziat să apară. Într-un comunicat pentru G4Media, taxele ar putea intra în vigoare abia în anul 2026 și ar fi construite conform unei noi directive europene.