Infofinanciar > Lumea la zi > Vizite private la Acropole. Ce înseamnă asta
Lumea la zi

Vizite private la Acropole. Ce înseamnă asta

Vizite private la Acropole. Ce înseamnă asta
Foto: facebook

Grecia a lansat „turismul VIP”. Mai exact în schimbul a 5.000 euro poți merge pe Acropole, în afara orelor de vizitare. Acest serviciu exclusivist este disponibil doar pentru grupuri de până la cinci persoane. Se poate include un ghid personal, dacă și clienții doresc acest lucru. Serviciul se cheamă „The Acropolis Experience”.

Serviciul turistic va fi oferit în fiecare marti, vineri și sâmbătă, pentru persoane VIP sau care au posibilitatea să plătească această sumă. Perioada este de la 1 aprilie până la 31 octombrie.

Această prestație turistică face parte din programul elaborat de Ministerul Turismului, în contextul revizuirii politicii tarifare pentru siturile arheologice. Potrivit unor informații, pentru perioada viitoare au fost rezervate deja câteva vizite individuale pentru lunile iulie și august.

Cei interesați își pot rezerva vizita VIP pe portalul „The Acropolis Experience„. Serviciul este disponibil fără ghid de la 9 iulie și cu ghid în șapte limbi. Respectiv: engleză, franceză, germană, greacă, portugheză, rusă și spaniolă.

Serviciul urmează să fie prestat și pentru alte situri și locații arheologice.