Președintele rus, Vladimir Putin este plin de surprize. El a promulgat o nouă lege care vizează pedepsirea celor care îi pun în pericol statul. Conform AFP, Moscova vizează la momentul actual și persoanele care se opun războiului din Ucraina izbucnit de liderul de la Kremlin.
Putin a instituit împotriva acestora sentințe între doi și patru ani de închisoare. Aceasta ar putea crește până la cinci ani, dacă cel care încalcă siguranța țării îi îndeamnă și pe alții la o astfel de acțiune. Șeful statului a spus despre aceștia că sunt un fel de „agenți ai străinătății”. Această sintagmă face referire la suporterii pe care îi are Occidentul în Rusia și care atacă orice acțiune a oficialilor ruși.
Cu toate că Vladimir Putin a izbucnit războiul din Ucraina, foarte mulți de la el din țara au fost și sunt împotriva acestei decizii.
Potrivit Agerpres, pentru a reprima vocile care aduc critici la adresa liderului de la Kremlin, Moscova a blocat toate rețelele sociale, dar și publicațiile independente. Și aceste pedepse vizează, de asemenea, închisoarea.
„Imperiul” lui Putin
Nume precum Ilia Iașin și Vladimir Kara-Murza au fost deja reținute pentru că au adus critici la adresa puterii. În rândul celor arestați se numără și simpli cetățeni.
Când este vorba de jigniri la adresa liderilor, nu se ține cont de funcție. Astfel, Aleksei Gorinov, un parlamentar municipal moscovit a primit șapte ani de închisoare întrucât a reclamat atacul asupra ucrainenilor.
„Cenzura militară din Rusia a trecut la amenințări cu urmărirea penală atât împotriva jurnaliștilor, cât și a cetățenilor care relatează despre ostilități diferit de comunicatele de presă ale Ministerului Apărării. Prin urmare, eliminăm materialele pe această temă”,a transmis publicația Novaya Gazeta, potrivit CNN.
Autoritățile ruse au interzis folosirea altor informații decât declarațiile oficiale pe subiectul războiului din Ucraina. Acestora le-a fost interzisă utilizarea cuvintelor de tipul „război” sau „invazie”.
O altă măsură, pe care liderul de la Kremlin a crezut-o absolut necesară este reprezentată de faptul că orice rus care va participa la un conflict de orice natură într-o țară străină împotriva Rusiei va avea o pedeapsă de până la 20 de ani de închisoare.
O măsură ce are în vedere deținerea de către o persoană a unor secrete de stat, respectiva nu se va putea deplasa fără preaviz se pedepsește cu până la șapte ani de închisoare.
Vladimir Putin a semnat acest pachet de dispoziții adoptate în ultimele săptămâni de către Parlamentul rus.