Infofinanciar > Lumea la zi > Vladimir Putin vede o nouă ordine mondială. „Occidentul nu poate oferi lumii modelul său de viitor”
Lumea la zi

Vladimir Putin vede o nouă ordine mondială. „Occidentul nu poate oferi lumii modelul său de viitor”

Vladimir Putin vede o nouă ordine mondială. „Occidentul nu poate oferi lumii modelul său de viitor”
Sursa foto: ProSport

Liderul de la Kremlin a făcut câteva declarații cu privire la viitorul lumii. Acesta spune că în momentul de față se creionează o nouă ordine mondială, una mai „justă și mai orientată social”, conform Efe și News.ru.

Putin este de părere că Occidentul nu mai are puterea din trecut și nu mai poate oferi omenirii un mod de dezvoltare.

„Occidentul nu poate oferi lumii modelul său de viitor (…) Atât la nivel local, cât şi global se pun bazele şi principiile unei ordini mondiale armonioase şi mai juste, orientate social şi sigure, o alternativă la cea existentă”, a transmis acesta.

Potrivit Agerpres, președintele Rusiei a susținut de asemenea că oficialii din Occident au început să se teamă în momentul în care au realizat că pot exista și alți conducători cu o perspectivă mai bună, poate, decât a lor

„Oricât s-ar strădui elitele occidentale şi aşa-zisele elite supranaţionale să conserve ordinea existentă, se apropie o eră nouă, o nouă etapă în istoria lumii. Doar statele cu adevărat suverane pot garanta o dinamică de creştere ridicată”, a continuat acesta.

„Operațiunea militară specială” a lui Putin

Vladimir Putin a decis la data de 24 februarie 2022 să desfășoare „operațiunea militară specială” din Ucraina care a soldat cu pierderi umane și materiale colosale.

„Am luat decizia de a desfășura o operațiune militară specială cu scopul de a proteja oamenii care de 8 ani suferă persecuții și suferă de pe urma genocidului aplicat de regimul de la Kiev. Vom avea drept obiectiv demilitarizarea Ucrainei”, a transmis acesta pe data de 23 februarie, înainte de izbucnirea războiului.

În acel moment, lumii i s-a tăiat răsuflarea și s-a produs o panică mondială. La câteva ore după începutul războiului, mai mulți oficiali din lume au transmis mesaje pentru poporul ucrainean aflat sub asediu. Printre aceștia, se numără și președintele Joe Biden, care a susținut încă de la început Ucraina prin diverse mijloace.

„Rugăciunile lumii întregi se îndreaptă către poporul Ucrainei în această seară, deoarece suferă un atac neprovocat și nejustificat din partea forțelor militare ruse. Președintele Putin a ales un război premeditat, care va aduce o pierdere catastrofală de vieți omenești și suferință umană. Doar Rusia este responsabilă pentru moartea și distrugerea pe care le va aduce acest atac, iar Statele Unite și Aliații și partenerii săi vor răspunde într-un mod unit și decisiv. Lumea va trage Rusia la răspundere”, a susșinut Biden în acele momente.

De asemenea, de atunci și până în prezent, această acțiune a Rusiei a dus la impunerea mai multor sancțiuni, ce au încercat sistarea conexiunilor țării atacate cu alte state ale lumii. Totodată, acestea au avut repercusiuni grave în toate sectoarele, în special, în cel economic și în cel alimentar. La nivelul planetei, au început criza economică și cea alimentară care au îngenuncheat mai multe țări.