Infofinanciar > Lumea la zi > Probleme pentru Volkswagen. Muncitorii vor intra în grevă de avertisment în toată Germania
Lumea la zi

Probleme pentru Volkswagen. Muncitorii vor intra în grevă de avertisment în toată Germania

Probleme pentru Volkswagen. Muncitorii vor intra în grevă de avertisment în toată Germania
Sursa foto: Arhiva companiei

Muncitorii Volkswagen vor începe luni greve de avertisment la uzinele din Germania, a declarat sindicatul IG Metall.

Situația reprezintă primele greve de amploare la operațiunile interne ale Volkswagen din 2018.

Declanșarea grevelor reprezintă o nouă escaladare a disputei dintre primul constructor auto european și lucrătorii săi. Problema este declanșată din cauza concedierilor masive, reduceri salariale și posibile închideri de fabrici.

Acestea sunt măsuri drastice pe care compania spune că nu le poate exclude în fața concurenței chineze și a răcirii cererii consumatorilor. La 22 noiembrie, reprezentanții lucrătorilor de la VW au votat pentru greve limitate la fabricile germane de la începutul lunii decembrie.

„Dacă va fi necesar, aceasta va fi cea mai dură luptă de negociere colectivă pe care Volkswagen a văzut-o vreodată”, a declarat Thorsten Groeger. Acesta este negociatorul IG Metall.

Constructorul auto a declarat că se bazează în continuare pe un dialog constructiv. Se speră că se va găsi o soluție durabilă, conform reuters.