Piața mașinilor electrice este în plină ascensiune. Există un interes tot mai mare pentru protejarea mediului înconjurător și diminuarea poluării. Traficul și mașinile clasice reprezintă o sursă importantă de emisii dăunătoare. Deși se dorește eliminarea pe cât posibil a acestei surse de poluare, oamenii nu pot trece atât de ușor la mașini electrice. Principalul motiv este problema costurilor ridicate. Dar, Volkswagen vine cu noi tarife mai ieftine pentru mașinile viitorului.
Mașinile electrice sunt destul de scumpe. Mulți români nu își pot permite să cumpere un astfel de vehicul. Iar acest lucru nu se întâmplă doar în cazul țării noastre. Astfel, marile companii, precum Volkswagen au început să vină cu modele mai accesibile pentru oameni.
Volkswagen, prețuri reduse la mașini electrice
Mașini electrice mai ieftine. Această inițiativă ar putea duce la creșterea numărului de vehicule moderne de pe străzile din întreaga lume. În Franța, Belgia, Italia și în alte țări nordice, Volkswagen a redus drastic costul vehiculelor electrice. Mai exact, este vorba de o reducere de câteva mii de euro. Reduceri similare sunt disponibile și în România încă de la sfârșitul anului trecut.
Filialele constructorului auto german au început să ofere prețuri cu până la 3.000 de euro mai mici. Precum și reduceri opționale de până la 8.800 de euro, numite avantaj-client. Un VW ID3 poate fi cumpărat acum în Norvegia cu până la 11.000 de euro mai puțin decât în urmă cu patru ani.
Războiul prețurilor
Tesla a redus anul trecut costurile tuturor modelelor sale cu până la 10.000 de euro. La acea vreme, CEO-ul Volkswagen a declarat că nu se va angaja într-un război al prețurilor. Cu toate acestea, vânzările de vehicule electrice ale companiei germane au scăzut. Astfel, compania a fost nevoită să ia decizii similare, care sunt în avantajul clienților.
VW a încetat în noiembrie producția de vehicule electrice la uzina sa din Zwickau, Germania. Ca urmare a scăderii cererii din partea consumatorilor. Cu o capacitate de producție anuală de 360 de mii de unități, această uzină este una dintre cele mai mari. Fiind produse majoritatea modelelor cele mai cunoscute.
Oferte pentru cerințele pieței
Potrivit unui reprezentant al firmei, ofertele speciale sunt planificate personalizat. Cu scopul de a răspunde nevoilor unice ale fiecărei piețe. De asemenea, tarifele țin cont de primele de casare pe care guvernele sunt dispuse să le ofere. De exemplu, noile prețuri și liniile de echipare în Franța vor face ca aproape toate modelele hatchback-ului compact ID3 și SUV-urilor medii ID4 și ID5 să fie eligibile pentru o primă guvernamentală. Cetățenii francezi pot primi de la stat o sumă cuprinsă între 5.000 și 7.000 de euro în 2024.
De exemplu, prețul modelului VW ID3 Pro cu o baterie de 58 kilowați-oră a scăzut de la 42.990 de euro la 39.990 de euro. Când ID4 a fost introdus în Franța anul trecut, prețul de pornire era de peste 51.000 de euro. Acum, este de 43.990 de euro. În România, bonusul de la stat pentru achiziționarea de mașini electrice scade de la 10.000 de euro la 5.000 de euro. Astfel, modelele electrice VW au un preț de pornire de 33.000 de euro. Tarif din care se scade valoarea ecotichetului, conform Jurnal.md .