Infofinanciar > Lumea la zi > Volodimir Zelenski are susținere puternică la Davos. Henry Kissinger a pledat pentru aderarea Ucrainei la NATO
Lumea la zi

Volodimir Zelenski are susținere puternică la Davos. Henry Kissinger a pledat pentru aderarea Ucrainei la NATO

Volodimir Zelenski are susținere puternică la Davos. Henry Kissinger a pledat pentru aderarea Ucrainei la NATO
FOTO: scmp.com

Fostul secretar de stat Henry Kissinger, o figură marcantă a politicii externe americane, a devenit un susținător declarat al aderării Ucrainei la NATO. Este o schimbare de poziție radicală după ce, în urmă cu câteva luni, Kissinger se opunea public includerii fostei republici sovietice în Alianță și sugera că Ucraina ar trebui să cedeze o parte din teritoriu Rusiei pentru a se putea ajunge la un acord de pace.

„Înainte de acest război, m-am opus ca Ucraina să devină membră a NATO, deoarece mă temeam ca aceasta să nu provoace exact procesul pe care îl vedem acum”, a declarat Henry Kissinger în cadrul unei videoconferinţe susținute cu ocazia Forumului economic mondial de la Davos, în Elveţia.

„Acum însă, că acest proces a atins acest nivel, o Ucraină neutră în aceste condiţii nu ar mai avea sens”, a argumentat fostul secretar de stat, acum în vârstă de 99 de ani.

Aderarea Ucrainei la NATO, un „rezultat potrivit”

Henry Kissinger a subliniat în mesajul său adresat participanților la Forumul de la Davos că „aderarea Ucrainei la NATO ar fi un rezultat potrivit” odată ce conflictul va fi soluţionat și a dorit să își exprime în mod deschis admirația pentru președintele ucrainean Volodimir Zelenski și pentru „comportamentul eroic al poporului ucrainean.

„Statele Unite au sprijinit rezistenţa ucraineană şi ar trebui să continue acest sprijin şi dacă este necesar să-l intensifice pe plan militar până când se ajunge la o linie de încetare a focului sau acceptată în cadrul unor discuţii preliminare”, a mai declarat Kissinger, citat de Agerpres.

Henry Kissinger, care a fost secretar de stat în timpul președinților Nixon și Ford și fost consilier pentru securitate națională între 1969 și 1975, este considerat unul din artizanii detensionării relațiilor dintre SUA și Uniunea Sovietică și al apropierii de China.

Șanse și pentru Rusia

La Davos, Henry Kissinger nu a fost doar un partizan declarat al Ucrainei, ci a susținut și cauza Rusiei, argumentând că trebuie să i se ofere posibilitatea de a se reîntoarce cândva în sistemul internațional în urma oricărui acord de pace în Ucraina și că dialogul cu această țară trebuie să fie continuu.

Fostul secretar de stat a subliniat că este important să se evite o escaladare a conflictului dintre Rusia și Occident. Kissinger și-a exprimat temerile că acest lucru ar putea determina Rusia să își reevalueze poziția istorică, care a fost dintotdeauna un amestec de atracție față de cultura Europei și de teama de a fi dominată de Occident.

Distrugerea Rusiei ca stat care își poate urma propriile politici va deschide zona la conflicte interne și la intervenții externe, în condițiile în care pe teritoriul său există 15.000 și mai multe arme nucleare, a precizat Kissinger. El a mai afirmat că dialogul cu Rusia trebuie menținut în timp ce războiul continuă, dar și că trebuie menținute sancțiunile economice și celelalte măsuri până când se va ajunge la o soluție finală. „Cred că aceasta este modalitatea de a împiedica escaladarea războiului”, a fost concluzia mesajului transmis de Henry Kissinger participanților la Forumul economic mondial care se desfășoară la Davos zilele acestea.