Votul a început deja, de la ora 07:00. Românii sunt așteptați astăzi, 9 iunie, să pună ștampila pe cine doresc să ocupe scaunul de primar în localitatea de reședință, cine să formeze consiliul județean / local, dar și cine să-i reprezinte în următorul Parlament European.
Românii vor putea să voteze dacă au vârsta de cel puțin 18 ani, vârstă implinită până în ziua alegerilor, inclusiv. De asemenea, de precizat și că secțiile de votare vor fi deschise în intervalul orar 07:00 – 22:00. Însă, alegătorii care sunt în afara sediului secției, la coadă pentru a-și exercita dreptul, la ora 22:00, pot solicita să o facă până la ora 23:59.
În ceea ce privește alegerile europarlamentare, cetățenii vor putea, indiferent de orașul unde se află, să voteze. Trebuie să aibă asupra lor doar un act de identitate. Situația se schimbă atunci când vine vorba de alegerile locale. Căci, pentru a vota, un cetățean trebuie să se afle în orașul de reședință. Excepție de la regulă fac cei care au viza de flotant eliberată de Primărie, scrie fanatik.ro.