De data aceasta, un proiect de ajutor de stat vine și din partea Ministerului Justiției. Anunțul vine de la șefa instituției, Alina Gorghiu. Ei bine, aceasta a specificat că victimele infracțiunilor vor benefia de vouchere de cheltuieli imediate.
Astfel, acei cetățeni care se confruntă cu dificultăți financiare de pe urma unui eveniment nefericit, victimele unei infracțiuni, vor beneficia de vouchere pentru cheltuieli imediate. Banii ajung din partea Guvernului României prin intermediul unui program de sprijin înaintat acum de Ministerul Justiției.
La începutul acestui proiescy s-au pus la dispoziție 300 de vouchere de acest fel. Iar cea mai mare sumă care poate fi oferită din partea statului pentru acest ajutor este de 16.500 de lei. Adică echivalentul a cinci salarii minime brute. Iar banii pot fi cheltuiți cu cazarea, transportul, hrana, îmbrăcămintea și asistența medicală, scrie romaniatv.net.