Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), aproximativ 2,4 milioane de persoane aflate în situații vulnerabile (situații financiare precare) ar urma să primească șase tranșe de ajutor social pentru alimente și mese calde în 2023.
În fiecare an, în luna aprilie, românii primesc vouchere alimentare. Aceștia primesc carduri sociale pe care se depun bani în tranșe. A doua tranșă de bonuri de masă va fi depusă pe carduri chiar înainte de Paște.
Voucherele vor fi virate înainte de Paște
Anul acesta aduce o serie de beneficii sociale menite să îmbunătățească viața celor vulnerabili. Românii primesc cupoane de alimente, cutii cu alimente și chiar ajutor pentru plata facturilor de electricitate.
„De aceste vouchere de alimente beneficiază aproape 2,4 milioane de români. Ne respectăm astfel promisiunea faţă de oameni, aceea de a avea grijă de nevoile lor imediate. Pe lângă voucherele sociale pentru alimente, vom continua distribuirea pachetelor cu produse alimentare şi în acest an, cu o nouă tranşă în luna aprilie. De asemenea, românii din medii vulnerabile primesc 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie.” a declarat Marcel Boloș, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
Mai mult, statul român oferă sprijin financiar care poate fi folosit în mai multe scopuri.
„Adăugând la acestea sprijinul pentru rechizite şi îmbrăcăminte acordat elevilor, trusourile pentru mamă şi nou-născut, voucherele pe care le pregătim pentru îmbunătăţirea condiţiilor de locuit şi pentru achiziţionarea de electrocasnice, putem vorbi în 2023 despre un amplu pachet de măsuri sociale finanţat din fonduri europene – 1,8 miliarde de euro într-un singur an”, a declarat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.
În București, există 122.000 de români care beneficiază de vouchere, în Suceava 90.897, în Iași 90.196, în Dolj 89.801, iar în Bacău 82.410. Acestea sunt doar județele de top, întrucât ajutorul social este oferit la nivelul întregii țări.
Sute de mii de români au rămas fără ajutor
În ultimele șase luni, aproape 250.000 de români și-au pierdut dreptul la ajutorul public sub formă de tichete sociale de masă. Dacă în luna august erau 2.630.613 persoane pe lista beneficiarilor, în luna februarie a acestui an cifra este substanțial mai mică. Potrivit datelor furnizate de Ministerul Investițiilor și Programelor Europene, cifra este de 2.372.974.
„Sprijinul pentru alimente și mese calde acordat românilor vulnerabili continuă și în 2023, odată cu majorarea cu 12,5% a pragului de venit până la care se acordă dreptul. Astăzi au fost virate sumele pentru prima tranșă de anul acesta, adică a tranșa a V-a din program, de care vor beneficiază aproape 2,4 milioane de români. Ne respectăm astfel promisiunea față de oameni, aceea de a avea grijă de nevoile lor imediate.
Pe lângă voucherele sociale pentru alimente, vom continua distribuirea pachetelor cu produse alimentare și în acest an, cu o nouă tranșă în luna aprilie.
De asemenea, românii din medii vulnerabile primesc 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie. Adăugând la acestea sprijinul pentru rechizite și îmbrăcăminte acordat elevilor, trusourile pentru mamă și nou-născut, voucherele pe care le pregătim pentru îmbunătățirea condițiilor de locuit și pentru achiziționarea de electrocasnice, putem vorbi în 2023 despre un amplu pachet de măsuri sociale finanțat din fonduri europene – 1,8 miliarde de euro într-un singur an”, a declarat ministrul Marcel Boloș, potrivit RomâniaTV.