Luna septembrie a venit cu vești bune. În această perioadă un număr mare de români se vor bucura de vouchere de 500 de lei. Banii vor intra direct pe cardurile sociale chiar zilele următoare. Însă pentru a beneficia de acești bani de la stat, cetățenii trebuie să îndeplinească anumite condiții.
Este vorba de elevii din țara noastră de această dată. Statul acordă o sumă de 120.000 de euro pentru acest proiect de ajutor. Se vor acorda acești bano către 300.000 de elvi din toată țara. Aceste fonduri vor fi folosite, însă, doar pentru achiziționarea de rechizite.
Tichete sociale pentru elevi
„Alocarea pentru sprijinirea copiilor din familii dezavantajate prin acordarea de tichete sociale pe suport electronic în cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială este de aproximativ 120.000.000 euro pe o perioadă de 4 ani școlari (2023-2027)”, au transmis autoritățile prin intermediul unui comunicat de presă.
Cine primește 500 de lei
„Programul este în acest moment în lucru în cadrul structurii de specialitate a Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, urmând a fi definitivate toate aspectele legate de valoarea sprijinului, criteriile de eligibilitate și atribuțiile instituțiilor în cadrul schemei.
Alocarea pentru sprijinirea copiilor din familii dezavantajate prin acordarea de tichete sociale pe suport electronic în cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială este de aproximativ 120.000.000 euro pe o perioadă de 4 ani școlari (2023-2027)”, ai mai transmis oficialii de la Guvern.
Cum se obțin banii
După cum s-a menționat deja, există anumite condiții pentru a beneficia de acest sprijin financiar din partea statului româm. Astfel, aceste vouchere de 500 de lei vor fi atribuite unei categorii specifice de elevi. Banii vor ajunge la părinții elevilor din ciclul preșcolar și gimnazial care provin din familii defavorizate. Acești bani îi vor ajuta pentru a-și putea cumpăra rechizite.
„Ca și până acum, ajutorul în valoare de 500 de lei, acordat într-o tranșă unică în fiecare an școlar, se va acorda pentru achiziționarea de rechizite școlare și îmbrăcăminte, grupul țintă vizat de această măsură fiind de circa 300.000 de preșcolari și elevi din medii vulnerabile, înscriși la unitățile de învățământ din ciclul primar și gimnazial.
Programul este în acest moment în lucru în cadrul structurii de specialitate a Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, urmând a fi definitivate toate aspectele legate de valoarea sprijinului, criteriile de eligibilitate și atribuțiile instituțiilor în cadrul schemei”, au spus autoritățile, citate de cancan.ro.