În contextul actual al impactului fenomenului inflaționist, costurile pe care oamenii le au de plătit pentru un trai decent sunt extrem de mari. În acest an au existat majorări semnificative la nivelul prețurilor, în special când vine vorba de alimente sau utilități. Facturile lunare la energie au devenit spaima românilor, care nu au veniturile necesare pentru a se confrunta cu astfel de scumpiri. Această problemă s-a regăsit în special în cazul familiilor sau persoanelor ce fac parte din grupuri vulnerabile.
Astfel, aceste persoane care se află într-o situație dificilă de viața au avut nevoie de sprijin pentru a face față acestor situații. În acest context, statul a oferit oamenilor ajutoare destinate plății facturilor la energie. Prin folosirea acestora, mulți români ce se află în categoriile defavorizate au reușit să rămână cu mai mulți bani în buzunar la finalul lunii.
Ajutor social pentru facturile la energie
Românii în nevoie au putut beneficia de un ajutor din partea statului care a constat în oferirea de vouchere sau carduri de energie, cu scopul decontării facturilor lunare. Din urma acestui ajutor, aproximativ 3 milioane de români s-au putut bucura de eliminarea stresului plății facturilor, care au fost achitate prin intermediul acestui ajutor. Astfel, acest număr mare de facturi plătite ale persoanelor care se încadrează în categorii vulnerabile a avut suma totală de 678 milioane lei.
Potrivit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, anul acesta, în perioada 20 februarie – 25 mai au fost efectuate 3 milioane de plăți în valoare totală de 678 milioane de lei cu ajutorul cardului de energie oferit de stat. Din cadrul acestui număr total, 145.000 de plăți în valoare totală de peste 30 de milioane de lei au fost efectuate online, românii având la dispoziție a aplicație destinată acestui lucru. De asemenea, acest ajutor a fost oferit și pentru decontarea altor metode de încălzire. Peste 92.000 de beneficiari au folosit cardul de energie pentru a cumpăra lemne de foc. 62,4 milioane de lei au fost plătite pentru decontarea costului lemnelor de foc.
Compensarea facturilor la energie este un ajutor social care a beneficiat de cea mai mare popularitate între oameni și de asemenea, a înregistrat cel mai mare număr de beneficiari. „Compensarea facturilor la energie este unul dintre programele cu cel mai mare număr de beneficiari pe care le-am derulat în sprijinul persoanelor vulnerabile, prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate 2014-2020 (POAD) și constituie un sprijin real pentru plata facturilor la energie pentru 4 milioane de români.” a declarat Marcel Boloș în cadrul unui comunicat.
Cardurile de energie
Pentru persoanele vulnerabile, au fost emise peste 2 milioane de carduri destinate plății facturilor la energie. Conform ministrului Boloș, acest program este constant reglementat și modificat, din dorința de a se ridica la standardele de eficiență necesare pentru un proiect atât de important. „Chiar în cursul acestei luni, reglementările au fost completate şi simplificate pentru a face acest sprijin mai eficient. Astfel, într-o singură lună – mai – s-au făcut de peste 5 ori mai multe plăţi pentru lemne decât în primele două luni de program. Mai multe, ne-am asigurat că permitem plata datoriilor mai vechi de 2023 şi că prima tranşă de 700 lei virată pe carduri poate fi folosită până la sfârşitul anului.” a declarat Marcel Boloș, conform Romania TV .