Infofinanciar > Info > Voucherele sociale au fost încărcate cu cea de-a treia tranșă! Când urmează să intre următorii bani pe cardurile românilor
Info

Voucherele sociale au fost încărcate cu cea de-a treia tranșă! Când urmează să intre următorii bani pe cardurile românilor

Voucherele sociale au fost încărcate cu cea de-a treia tranșă! Când urmează să intre următorii bani pe cardurile românilor
sursa foto evz.ro

Pe 24 octombrie, posesorii de carduri sociale oferite de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene au primit a treia tranșă din cadrul proiectelor ,,Sprijin pentru România”. Aproximativ 2,4 milioane de români au primit câte 250 de lei, suma distribuită în total fiind de peste 590 de milioane de lei.

În total sunt 4 tranșe, care cumulează 1000 de lei și sunt oferite o dată la 2 luni, până la finalul anului 2022. Până pe 26 octombrie, toți cei eligibili pentru cardurile sociale vor avea sumele trecute în cont și își pot achiziționa alimente și mese calde. MIPE a transmis suma de 590.384.250 lei, din fonduri europene nerambursabile.

„Mă bucur că reușim să respectăm calendarul asumat și vă pot anunța că astăzi am efectuat plățile pentru încărcarea tranșei a III-a de 250 de lei, pe care Guvernul îi oferă persoanelor vulnerabile prin programul Sprijin pentru România. Este un ajutor atât de necesar în această perioadă, din care românii pot să își cumpere alimente și mese calde. Separat, în luna noiembrie vom distribui o nouă tranșă de pachete cu ajutoare alimentare, ce conțin 12 tipuri de produse de bază pentru consum, prin intermediul programului pe care l-am lansat încă din ianuarie 2020. Așadar, vor fi români care vor primi în această perioadă atât cei 250 de lei, cât și un pachet de peste 24 de kilograme de alimente. De asemenea, o altă veste bună pe care vreau să o anunț este că vom urgenta procesul pentru încărcarea tranșei IV de 250 de lei pe carduri, pentru a ajunge la beneficiari înainte de sărbătorile de iarnă”, a subliniat ministrul Marcel Boloș.

Luni au fost încărcate cardurile pentru beneficiarii care aveau deja cardurile, dar, până la jumătatea lunii noiembrie și cei care au devenit eligibili după a doua tranșă sau au fost omiși vor primi sprijinul de care au nevoie. În total, există aproximati 33.000 de astfel de persoane, iar pentru aceștia, încărcarea se va face în luna noiembrie. Dacă aceștia nu se află la domiciliu sau nu au răspuns apelurilor reprezentanților Companiei Naționale Poșta Română, este posibil să piardă ajutorul social.

Pașii de distribuire a cardurilor

În primul rând, cardurile trebuie produse de unitățile eminente cu imprimarea datelor beneficiarilor și inserarea CIP-ului.

În al doilea rând, datele trebuie centralizate și distribuite la nivel național de către Poșta Română.

Ulterior, se vor încărca sumele de bani pe cardurile beneficiarilor.

Listele celor care primesc sprijinul de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene sunt stabilite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, iar distribuirea cardurilor este responsabilitatea angajaților Poștei Române.

Cum se pot folosi cardurile sociale?

Voucherele în valoare de 250 de lei fiecare se încarcă o dată la două luni, până în decembrie 2022 și sumele sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor. Atunci când posesorii primesc cardurile, acestea vin însoțite de instrucțiuni de utilizare, cod PIN, număr de telefon și lista magazinelor unde acestea pot fi utilizate. Cardurile sunt menite să fie folosite doar de către beneficiari, dar în cazul în care aceștia se află în imposibilitatea de a se deplasa, pot da tichetele unei persoane de încredere, împreună cu un act de identitate.

Pentru a afla suma de pe card sau diferite informații, beneficiarii trebuie să apelezela Serviciul Clienți al emitentului.

Numerele de telefon oficiale sunt următoarele:

Edenred: 021 301 33 03

Sodexo: 021 204 46 64

UP România: 0374 66 22 73

Listele cu operatorii economici unde pot fi utilizare voucherele sunt disponibile aici – https://bit.ly/3OibV8O.

Ele sunt verificate săptămânal, iar dacă există actualizări, acestea apar pe site-ul MIPE. Pentru alte întrebări privind utilizarea voucherelor, se poate consulta link-ul – https://bit.ly/3zMCxe2.

Cine primește voucherele sociale:

a) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare tabili sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

b) Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare tabili sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

c) Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

d) Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

e) Familiile care au tability dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;

f) Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Ajutoarele alimentare

Pe lângă voucherele oferite de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene prin programul „Sprijin pentru România”, aceștia vor trimite și pachete cu alimente pentru categoriile defavorizate. Primele ajutoare oferite de Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate au ajuns la beneficiari în ianuarie 2020, iar de atunci au mai fost distribuite 1,18 milioane de pachete. De atunci, la grupurile defavorizate au mai ajuns patru astfel de pachete.

În coletele trimise se regăsesc 34 de produse alimentare de bază, precum zahăr, făină, ulei și diverse conserve.