Infofinanciar > Info > Voucherele sociale de 250 de lei, blocate! Ministrul a anunțat motivul
Info

Voucherele sociale de 250 de lei, blocate! Ministrul a anunțat motivul

Voucherele sociale de 250 de lei, blocate! Ministrul a anunțat motivul
Credit imagine: oradesibiu.ro

Românii au dat-o în bara și la capitolul vouchere sociale. Peste 10.000 de carduri au fost blocate în urma tentativelor de fraudă a cetățenilor, carduri pe care aceștia trebuiau să primească voucherele sociale în valoare de 250 de lei.

Anunțul a fost făcut de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene în urma nerespectării regulamentului de utilizare a cardurilor de către români.

Beneficiarii voucherelor sociale au încercat să valorifice fraudulos subventiile primite de la stat cu scopul susținerii în lupta cu inflația. Aceștia au încercat să le vândă cu un preţ mai mic decât valoarea încărcată de stat, alţii au vrut să achiziţioneze produse care nu sunt în lista celor permise, respectiv alcool sau tutun.

Pentru că nu au respectat legea, cardurile pe care primeau ajutorul de la stat le-au fost imediat blocate.

Potrivit ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, mai bine de 10.000 de carduri pe care românii primeau vouchere sociale au fost deja blocate.

După cum a precizat Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, o a treia categorie de indivizi rămași fără bani de la stat sunt cei care nu au putut fi identificați pentru a-și primi dreptul.

„Peste 10.000 de carduri sunt în momentul de față sunt blocate fie ca urmare a modului defectuos de folosire a lor, fie că sunt probleme de identitate a beneficiarilor de vouchere. Este o datorie a beneficiarului să înțeleagă că ele au fost date pentru a sprijini populația și pentru a nu face comerț cu ele”, a precizat Marcel Boloș, într-un comunicat.

Beneficiarii cardurilor sociale

Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

-Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

-Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

-Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

-Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;

-Persoanele fără adăpost, aşa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.