Sumele de bani pe care românii le primesc pentru procurarea de produse alimentare prin proiectul „Sprijin pentru România” vor urma să intre în luna august. Tichetele primite de beneficiari au o perioadă de valabilitate de 12 luni și pot fi folosite doar de cel pentru care au fost emise, însă există și câteva excepții.
Voucherele sociale sunt oferite în șase tranșe, o dată la fiecare două luni. Tichetele, care valorează 250 de lei, pot fi folosite pentru achiziționarea de produse alimentare, dar și de mese calde de la restaurantele care acceptă achitarea cu aceste carduri.
Motivul pentru care a luat naștere acest proiect este acela de a stopa scăderea standardului de viață și a susține grupurile sociale vulnerabile, cu gândul de a diminua riscul sărăciei de la nivelul țării. Așa cum a transmis Ministerul Investițiilor, banii pe voucherele pentru alimente vor intra în luna august în jurul datei de 15.
Cine nu mai primește voucherele
Există o categorie de oameni care nu va mai beneficia de voucherele în valoare de 250 de lei, chiar dacă aceștia întrunesc toate criteriile pentru a le primi, așa cum se regăsește în textul ordonanței de urgență nr. 63 din data de 9 mai 2022.
În această categorie se regăsesc românii care părăsesc teritoriul țării, cei care primesc decizii de condamnare sau cei care beneficiază de servicii sociale în regim rezidențial, publice sau private.
Așa se face că „sunt exceptate de la acordarea sprijinului material persoanele prevăzute la alin. (1) care la data acordării sprijinului nu au domiciliul în România sau care nu fac dovada că locuiesc în România, potrivit legii, precum și persoanele care execută pedepse privative de libertate ori beneficiază de servicii sociale în regim rezidențial, publice sau private”, se regăsește în textul ordonanței de urgență 63 din data de 9 mai.
„Bugetul măsurii temporare „Sprijin pentru România”, acordată prin intermediul tichetelor sociale pe suport electronic, pentru perioada 1 iunie 2022-31 decembrie 2023, se stabilește la suma de 6.281.200 mii lei cu sursă de finanțare de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, precum și din fonduri europene nerambursabile, în conformitate cu regulile de eligibilitate și normele comunitare și naționale aplicabile Programului operațional Incluziune și demnitate socială și Programului operațional Ajutorarea persoanelor dezavantajate, prin unitatea de implementare din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de beneficiar de fonduri europene nerambursabile”, mai este menționat în document.
Cine poate primi banii?
Din rândul celor care pot beneficia de ajutoarele din partea statului sub formă de vouchere fac parte pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mici sau egale cu 1.500 de lei, pentru tranșele din anul 2022, iar pentru tranșele din anul 2023, mai mici sau egale cu 1.700 de lei, conform infoactual.ro