Infofinanciar > Info > Vrei credit? Trebuie să treci testul de cultură financiară! Noile măsuri propuse de ANPC
Info

Vrei credit? Trebuie să treci testul de cultură financiară! Noile măsuri propuse de ANPC

Cultura financiară Sursa foto Credit Fix
Sursa foto: Credit Fix

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor transmite faptul că românii ar putea da un test de cultură financiară înainte de obținerea unui credit. Această măsură este luată tot spre binele cetățenilor, având în vedere faptul că astfel, aceștia își vor da seama de riscurile la care sunt expuși.

Testul acesta este un chestionar pe care persoana în cauza va trebui să îl completeze pentru implementarea „la nivel real, a educației financiare, anterior accesării unui credit bancar, de către un consumator persoană fizică, prin completarea unui chestionar care să releve cunoștințele minime ale acestuia referitoare la noțiunile inserate în contract și, mai ales, a riscurilor la care se expune, în situația întârzierilor la rambursarea creditului”.

Conform realitatea.net, acesta va avea mai multe întrebări despre noțiunile din contract, dar și despre riscurile la care aceasta se expune în cazul neachitării ratelor lunare sau de asemenea, în cazul întârzierii plății.

Bonitatea persoanei creditoare

Totodată, în acest fel, banca va și despre posibilitatea de plată a fiecărei persoane creditoare.

O astfel de măsură se va lua și în cazul instituțiilor financiare nebancare. Persoanele care vor să împrumute bani, vor fi nevoite să prezinte condițiile de rambursare, dar și riscurile existente.

Oficialii transmit faptul că valoarea ratelor lunare vor depinde întotdeauna de nivelul ROBOR și IRCC. Astfel, dacă aceștia indici vor scădea, vor scădea și ratele, însă dacă acestea vor înregistra majorări â, și ratele vor crește.  

„Extrem de importantă este și explicarea, la momentul încheierii contractului de credit a semnificației indicilor ROBOR și IRCC și a modalității prin care evoluția acestora poate afecta nivelul ratelor aflate în derulare”, au transmis oficialii ANPC.

Transparență totală pentru creditori

Pentru aceste contracte este nevoie de transparență din partea instituțiilor financiare, atunci când oamenii vor să facă un credit.

”Pentru a informa corect și complet consumatorii, și instrumentele financiare, nu foarte simplu de înțeles pentru toată lumea, trebuie explicate în mod cât mai clar și detaliat, astfel încât să fim siguri că accesarea unui credit, pe o perioadă îndelungată, se realizează în cunoștință de cauză, în special din perspectiva obligațiilor pe care și le asumă consumatorii.  Consider că informarea pe aceste teme trebuie să fie o prioritate, astfel încît să fie eliminate situațiile dificile în care pot ajunge cetățenii, pe durata rambursării creditului”, a transmis Sebastian Hotca, vicepreședintele ANPC.

Potrivit ANPC, discuțiile referitoare la aceste subiecte se vor concretiza și vor ajunge la un rezultat, „de comun acord propunerea de act normativ care să prevadă toate aceste aspect, în beneficiul tuturor, atât al consumatorilor cât și al instituțiilor care derulează activitatea de creditare”.