Infofinanciar > Lumea la zi > Vrei în Veneția? Dai bani ca să intri! De când este valabilă această taxă și cine nu trebuie să plătească
Lumea la zi

Vrei în Veneția? Dai bani ca să intri! De când este valabilă această taxă și cine nu trebuie să plătească

Vrei în Veneția? Dai bani ca să intri! De când este valabilă această taxă și cine nu trebuie să plătească
Sursa foto - extravita.ro

Europa are multe lucruri extrem de frumoase, pline de însemnătate istorică și unde poți face activități pe care nu le poți face în altă parte a lumii. Un astfel de exemplu este orașul Veneția. Această așezare este renumită pentru canalele sale și pentru faimoasele plimbări cu gondolele. Totuși, dacă până acum nu costa nimic ca să intri în acest loc, situația se va schimba în următoarele luni.

Mai precis, este vorba de perceperea unei taxe pentru turiștii care aleg vină la Veneția și se bucure de toate lucrurile pe care acest oraș minunat le are de oferit. Potrivit celor de la Digi24, această plată se va aplica în următoarele insule: Murano, Burano, Mazzorbo, Mazzorbetto, Vignole, Poveglia, S. Clemente, La Certosa, S. Servolo, Pellestrina, Lido di Venezia și Sant’ Erasmo. De asemenea, această plată va fi făcută și în momentul în care turiștii vor vrea să intre în centrul istoric din acest oraș.

Cât costă un bilet de intrare și ce se întâmplă dacă nu îl plătești

După cum se știe, Italia a fost una dintre țările care au fost foarte puternic lovite de pandemie, iar după atât timp în care au existat restricții, în vara acestui an nu există absolut nicio limitare.

Conform Digi24, prețul pentru un bilet de intrare în zonele din Veneția menționate mai sus va fi cuprins în intervalul de 3 și 10 euro. Desigur, în cazul în care acest bilet nu va fi cumpărat, oamenii care fac acest lucru vor fi sancționați cu o amendă mult mai mare decât costul intrării. Mai precis, în cazul neplății turiștii vor „decarta” între 50 și 300 de euro, potrivit sursei citate la începutul paragrafului.

Această decizie, conform CNN a fost anunțată în mod public de către Simone Venturini, cel care ocupă funcția de consilier pentru turism al Veneției. Oficialul italian a spus că această nouă regulă este una necesară deoarece în ultimul deceniu Veneția se confruntă cu problema numărului tot mai mare de turiști.

Altfel spus, ca să se evite aglomerația, oamenii vor trebui să își facă o programare pentru a vizita Veneția. Acest proces se va desfășura prin intermediul unei platforme digitale, dar mai multe detalii despre acest aspect vor fi anunțată în toamnă, spune Venturini conform celor de la Digi24. Potrivit aceleiași surse, taxa urmează să fie introdusă începând cu data de 16 ianuarie 2023.

Nu toți vor plăti biletul

Desigur, vor exista și diverse categorii de oameni care nu vor trebui să achite un bilet pentru a putea vizita Veneția. Acestea sunt: locuitorii care au copii ce încă nu au trecut de vârsta de 6 ani, persoanele care au dizabilități sau cei care au deja o locuință în Veneția. Tot învoiți de această taxă vor și oameni care se află în acest loc în scopuri medicale, care își vizitează familia sau care participă fie la evenimente sportive, fie la cele de factură artistică. Plus, cei care vor sta la hotel pe perioada sejurului nu vor plăti acest bilet, deoarece în tariful de la centrul de cazare este prevăzută și o taxă pentru turiști.