Locuri de muncă disponibile pe litoral. În stațiunea Mamaia, în zona Butoaie, se recrutează personal pentru autoservire, cu cerințe accesibile.
Nu este necesară experiența anterioară în domeniu sau studii superioare.
Pentru poziția de lucrător comercial pe linia de autoservire, se oferă un salariu de 4.000 de lei net pe lună. Programul de lucru este de șase zile pe săptămână, cu o zi liberă.
Tot aici, se caută bucătari, cu un salariu de 6.500 de lei net pe lună, și ajutoare de bucătar, cu un salariu de 4.000 de lei net pe lună. Programul de muncă pentru aceste posturi este de asemenea de șase zile pe săptămână.
În zona Mamaia, restaurantele de tip „împinge tava” sunt în căutare de angajați, iar compensația financiară este atractivă, potrivit Știrile ProTv.