Mulți turiști se întreabă care sunt sumele pe care trebuie să le aloce în acest an pentru o vacanță în Turcia. Ei bine, ei trebuie să afle că prețurile s-au majorat substanțial comparativ cu anii anteriori.
Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții agențiilor de turism, în acest an, prețurile pentru cele mai iubite destinații ale românilor s-au majorat chiar și cu câteva sute de euro. Aici este vorba despre țări precum Bulgaria, Grecia sau Turcia.
Vacanțele în Turcia în 2024
Românii care doresc să își organizeze concediul în acest an în Turcia, Grecia și Bulgaria trebuie să țină cont de faptul că va fi nevoie să aloce un buget mult mai consistent decât în anii precedenți.
După cum au transmis reprezentanții agențiilor de voiaj, persoanele care nu și-au achiziționat până acum pachetele de vacanță vor avea parte de o surpriză mai puțin plăcută. Opțiunile vor fi disponibile. Însă, prețurile vor fi unele mai mari.
Rezervarea vacanțelor
O mare parte a turiștilor și-a rezervat deja vacanța pentru cea de-a doua parte a lunii iunie. Încă din iarnă prețurile pentru pachetele de vacanță ale agențiilor s-au majorat. Pentru a putea face o comparație, cu doi sau trei ani în urmă, prețul pentru o vacanță în Turcia, în sezon, era de 600 de euro pentru o persoană. În prezent, doritorii trebuie să scoată cu 200 de euro mai mult din buzunare.
Cele mai avantajate persoane sunt cele care au posibilitatea de a-și programa vacanța din timp. Dar și care pot călători în extra-sezon. Pentru o vacanță petrecută în stațiunea Kemer, din Turcia, turiștii scot suma de 510 euro de persoană din buzunare. Asta se întâmplă în această perioadă a anului.
Totuși, dacă turiștii doresc să rezerve acest sejur pentru luna iulie, atunci costurile se vor majora considerabil. Mai exact, prețul ar fi ajuns la aproape 840 de euro de persoană pentru aceleași servicii.
„E mult mai avantajos acum să cumpere un pachet cu transport și cazare inclus, pentru că noi, că agenții, avem biletele emise de mult pentru acest sezon. Destinațiile preferate de români rămân cele clasice Grecia, Bulgaria și Turcia”, sunt informațiile transmise de reprezentantul unei agenții de turism.
Unde merg românii
Atunci când vine vorba despre cea mai populară stațiune de pe litoralul turcesc, acest loc este ocupat de Antalya. Locația este una extrem de potrivită pentru concediile petrecute în familie, dar și pentru o vacanță petrecută alături de prieteni.
De asemenea, Antalya mai este și destinația perfectă pentru turiștii care doresc să practice sporturi acvatice. În plus, și iubitorii de cumpărături mai pot veni aici. Lor li se mai pot alătura și cei cărora le place să viziteze numeroasele obiective turistice, să se relaxeze pe plajă sau să petreacă în cluburile turcești.
Totodată, o altă stațiune aleasă de către români mai este și Bodrum. Locația găzduiește ruinele Mausoleului din Halicarnas, una dintre cele șapte minuni ale lumii antice. Românii se mai îndreaptă și către Kemer, care este cunoscută pentru munții acoperiți cu păduri de pin. Nu în ultimul rând, o destinație iubită de români mai este și Belek, unde se regăsesc cele mai frumoase plaje din Turcia, conform dailybusiness.ro