Infofinanciar > Info > Vrei să mergi în vacanță? Vezi să nu iei țeapă! Avertismentul dat de autoritățile statului
Info

Vrei să mergi în vacanță? Vezi să nu iei țeapă! Avertismentul dat de autoritățile statului

Vrei să mergi în vacanță? Vezi să nu iei țeapă! Avertismentul dat de autoritățile statului
Sursă foto: unsplash.com

Apropierea sezonului estival și creșterea temperaturilor deschide apetitul românilor pentru vacanțe. Totul se poate transforma însă într-o experiență complet nedorită dacă nu urmărim cu atenție siteurile de pe care achiziționăm pachete turistice.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a transmis un mesaj prin care informează românii asupra acțiunilor hackerilor, care clonează site-uri turistice oficiale. ANPC mai spune că o agenție reală de turism trebuie întotdeauna să ofere toate detaliile despre biletele de avion, cazare și masă.

Avertismentul este cu atât mai important în condițiile în care foarte mulți români preferă să își achiziționeze singuri diverse pachete turistice direct online, fără a mai face și o vizită într-o agenție fizică. Astfel se pot trezi cu o durere mare de cap și banii pierduți în schimbul unui binemeritat concediu de odihnă.

Hackerii folosesc mai multe tertipuri pentru a înșela consumatorii, cel mai des folosit este acela de a atrage atenția prin prețurile extrem de mici, care par oferte de nerefuzat. De cele mai multe ori, o parte din taxe nici nu sunt menționate. Călătorul ajunge la aeroport și la cazare și vede că trebuie să plătească mai mult.

Ofertele mult prea bune de obicei ascund surprize neplăcute

„Atunci când o ofertă pare prea bună pentru a fi refuzată, sigur ascunde ceva. Au existat și cazuri în care persoanele au închiriat anumite imobile, au ajuns la fața locului și au constatat că acel imobil nici măcar nu există. Întotdeauna trebuie să deschidem doar agențiile de turism care sunt oficiale sau care știm că sunt acreditate oficial”, spune comisarul-șef Ramona Dabija, director al Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității.

Dacă totuși se întâmplă să fie păcăliți cu oferte false de vacanță, ofițerii de poliție îi sfătuiesc pe români să aibă grijă să păstreze toate dovezile, inclusiv conversațiile de pe rețelele sociale și bineînțeles, să depună plângere.

Sezonul turistic de anul acesta se anunță a fi primul de anvergura celor de dinaintea pandemiei de Covid 19 în condițiile în care majoritatea țărilor au renunțat la orice restricție de călătorie. Nici companiile aeriene nu mai solicită purtarea obligatorie a măștii pe timpul zborurilor