Meteorologii anunță temperaturi ridicate, de până la 17 grade de Ziua Națională. Va fi cald și în București, după cum spune Raul Ilea de la Administrația Națională de Meteorologie.
Raul Ilea: ”Debutul de decembrie va aduce un proces de încălzire a vremii, astfel încât maximele termice se vor încadra în general între 6 și 17 grade, iar minimele – între 2 și 12 grade. Cerul va fi variabil, dar vor fi înnorări și precipitații, cu o probabilitate mai mare în partea de vest, nord și centru a țării.
Vreme caldă, de promenadă
Acestea vor fi mixte la munte și mai ales ploi în restul țării. Referitor la vânt, slab și moderat, cu ceva intensificări pe crestele montane, iar la viteze mai mici și izolat în partea de vest, centru și est a țării.
Apoi, ca tendință pentru București, de asemenea, valori termice în creștere față de ceea ce avem la sfârșitul lunii noiembrie și se vor situa peste cele specifice perioadei, cu o maximă termică în jurul a 15 grade și o minimă de 2-5 grade.
Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Zilele de 2 și 3 decembrie: vreme deosebit de caldă la început, dar se va răci treptat în cea mai mare parte din țară, iar precipitații se vor semnala numai pe arii restrânse”.