Infofinanciar > Info > Vremea astăzi. Se anunță până la 23 de grade
Info

Vremea astăzi. Se anunță până la 23 de grade

Vremea astăzi. Se anunță până la 23 de grade
Sursa foto Arhiva companiei

Vremea în România este mult mai caldă decât ar fi normal pentru această perioadă. În zona sud-estică a România, cerul va fi unul senin. Totuși, vor apărea ceva înnorări în regiunea vestică, nord-vestică și centrală a țării.

De asemenea, vor fi unul zone restrânse unde va ploua slab. Vor fi averse în Oltenia, Crișana și Maramureș. Se așteaptă ca și în celelalte regiuni să apară local câteva picături.  Cantitățile de apă vor ajunge până la 10…15l/mp. Aici maximele, în cursul zilei de mâine se vor situa la aproximativ 23 de grade Celsius. În vestul României, în majoritatea zonelor se așteaptă precipitații. De asemenea, temperatura minimă se va încadra între 4, respectiv 7 grade Celsius.

Cum va fi vremea astăzi?

Vor fi intensificări ale vântului în zona Carpaților Orientali. La altitudini mai mari de 1.700 de m, rafalele vor depăși chiar 1000 de km/h. În această zonă, temperaturile maxime se vor situa între 4 și 15 grade Celsius.

„Situată la hotarul dintre toamnă şi iarnă, luna noiembrie mai păstrează, cel puţin în prima sa decadă, caracteristici ale sezonului de toamnă, dar treptat, spre sfârşitul lunii, lapoviţa şi chiar ninsoarea anunţă începutul iernii. În nopţile senine, frigul este adesea pătrunzător, iar bruma şi îngheţul la sol sunt fenomene des întâlnite. Masele de aer umed şi cele reci continentale ce se deplasează dinspre Câmpia Rusă se întâlnesc deseori, deasupra ţării noastre, astfel că vremea se menţine închisă şi umedă zile în şir. În aceste condiţii şi valorile termice marchează o scădere considerabilă faţă de luna octombrie”, au transmsi meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie, conform digi24.ro.

În Capitală, în cursul zile de astăzi, temperaturile minime se vor situa pe la 12 grade Celsius. De asemenea, în prima parte a zilei vor fi înnorări, iar probabilitatea de averse este destul de ridicată. Trebuie menționat faptul că vântul va sufla slab și moderat. Vor exista, însă, și câteva intensificări. Temperatura maximă pentru București se va situa la 22…23 de grade Celsius.

Vremea pentru luna noiembrie 

„Vremea se va menține în continuare caldă pentru această perioadă din an în sud, sud-vest și în sud-est. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales în vestul, centrul și nordul țării, unde ploile pot fi mai însemnate cantitativ spre finalul săptămânii viitoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zonele montane şi pe arii restrânse în rest. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 14 şi 22 de grade, cu aproximativ 8…10 grade peste normalul acestui interval în regiunile extracarpatice”, a transmis Oscar Stanciu, conform observatornews.ro.

La munte, vremea se răcește considerabil. Începând cu data de 6 noiembrie, maximele din Brașov și Sinaia se vor încadra între 10-12 grade Celsius. De asemenea, aici, minimele vor avea temperaturi negative. Cerul va fi parțial înnora. Vântul va suflat slab. Începând cu ziua de miercuri, lucrurile se schimbă. Temperaturile vor scădea serios. Pe parcursul nopții este așteptată chiar și zăpadă pe cea mai mare întindere a zonei muntoase.

Conform meteorologilor de la Administrația Națională de Meteorologie, ANM, pentru săptămâna 13-20 noiembrie 2023, temperaturile medii vor fi puțin mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână. Acest lucru se va întâmpla, cu preponderență în regiunea sud-estică a țării. De asemenea, tot în această regiune, regimul pluviometric va fi unul deficitar. Totuși, vor fi precipitații în zonele montane, dar și în extremitatea sud-estică a țării.