Vremea din ziua de vineri se anunță a fi una frumoasă. Totuși, vine cu temperaturi mai scăzute decât cele înregistrate în cursul zilei de joi. De asemenea, sunt așteptate și ploi în unele zone ale țării.
Termometrul va arăta temperaturi între 18 și 29 de grade Celsius.
Vremea pe 11 octombrie
Cerul va fi înnorat, iar pe arii restrânse chiar vor apărea și averse cu descărcări electrice în zona de suv-vest a Olteniei, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și nordul Moldovei. Cantitățile de apă vor depăși nivelul de 10l/mp izolat.
În celelalte zone ale României, cerul va fi senin. Totuși, vor apărea și câteva momente cu ceață. Vântul va sufla slab spre moderat, iar atunci când plouă se va intensifica ușor.
Temperaturile minime pentru ziua de vineri vor fi cuprinse între 2 și 18 grade Celsius.
În zona Moldovei, A dobrogei și a părții estice din Moldova vântul va avea rafale chiar și până la 50…55km/oră. În aceste zone temperaturile maxime vor ajunge chiar și la 29 de grade, în timp ce minimele vor fi cuprinse între 6 și 16. Pe litoral, termometrul arată valori de 17 grade Celsius. Conform meteorogilor, presiunea atmosferică este în creștere. În Cluj, vremea se anunță a fi una relativ frumoasă, cu temperaturi de 19 grade Celsius. Totuși, pot apărea și ploi. În București, cerul va fi variabil. Dimineața și seara pot apărea nori și averse cu descărcări electrice.
Cum va fi vremea sâmbătă în țară și în Capitală?
Pe 12 octombrie, vremea se va răci, local semnificativ în nord-est și în jumătatea de sud-est a țării. „În sudul, estul și parțial în centrul teritoriului în prima parte a zilei vor fi înnorări și local va ploua, apoi treptat cerul se va degaja. Izolat cantitățile de apă vor fi de 10…15 l/mp. În restul zonelor, cerul va fi mai mult senin”, conform Administrației Naționale de Meteorologie.
În Moldova, estul Munteniei și Dobrogea, vântul va avea intensificări, însă în restul regiunilor va sufla slab și moderat. Sâmbătă, temperaturile vor ajunge până la 23 de grade Celsius. Pe arii restrânse, dimineața ți noaptea va fi ceață.
Meteorologii au emis prognoza meteo și pentru București pentru ziua de 12 octombrie.
„Vremea se va răci semnificativ, valorile de temperatură urmând a se situa în jurul celor normale datei. Cerul va fi noros în cea mai mare parte a intervalului și vor fi perioade în care va ploua. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 18…19 grade, iar cea minimă de 9…10 grade”, conform ANM.