Infofinanciar > Info > Vremea caldă se întoarce. Prognoza meteo din această săptămână
Info

Vremea caldă se întoarce. Prognoza meteo din această săptămână

vremea octombrie (sursă foto: realitatea.net)
Sursa foto: Arhiva companiei

Meteorologii au publicat prognoza de marți, pe 8 octombrie, când scăpăm de averse, iar temperaturile încep să crească treptat.

Vom avea parte de o atmosferă însorită în toate regiunile, însă, vor fi posibile și precipitații trecătoarea în zona Banatului.

Temperaturile maxime sunt în creștere față de zilele anterioare. Astfel, se pleacă de la 19 grade în depresiuni și se ajunge la 25 – 26 de grade în regiunile sudice și vestice ale României.

Prognoza anunță vreme bună peste tot

În Dobrogea și în Bărăgan, se anunță o zi însorită cu un cer senin și vânt domol. Pe parcursul zilei temperaturile vor crește și se va face mai cald decât luni. La mijlocul intervalului, valorile vor urca și până la 24 de grade în Bărăgan.

În partea sudică a Moldovei și în nordul Munteniei, începutul zilei se va remarca prin condiții de ceață în primele ore. Apoi, cerul se va însenina și nu vor mai fi alte fenomene neplăcute. În această zone, se vor atinge 23 de grade.

În nordul Moldovei și cel al Bucovinei, la fel ca în Bărăgan, ceața se va lăsa asupra unor zone. Însă, pe parcursul amiezii vom avea parte de o atmosferă plăcută cu soare și nori. Maximele se situează în jur de 22 de grade.

Transilvania se bucură și ea de căldură

În regiunea nordică a Transilvaniei și în Maramureș, vremea va fi plăcută, cu nori rari și un vânt care adie plăcut. Astfel, temperaturile vor urca față de ziua anterioară și se vor atinge până la 22 de grade pe la Satu Mare.

Prognoza arată că soarele strălucește în cea mai mare parte a intervalului, în special în zonele vestice. La mijlocul zilei, cele mai mari creșteri vor fi la Timișoara, unde vor fi 26 de grade, conform stirileprotv.

La începutul zilei, în Transilvania, frigul va fi predominant, în special în depresiuni, unde vor fi valabile condiții de brumă și ceață. Mai târziu, pe parcursul zilei, apare și soarele, iar în est se înseninează complet. Maximele ajung la 23 de grade.

Săptămână cu temperaturi ridicate

În Oltenia, vremea va fi una frumoasă, cu soare și vânt domol. Norii își vor face și ei apariția, însă temperaturile câștigă un grad sau două față de ziua trecută. În sudul țării noastre, cerul rămâne unul curat. Amiaza vine cu o atmosferă plăcută, vânt domol și maxime situate între 24 și 25 de grade. Valorile sunt situate mult mai sus ca cele normale pentru acest interval.

În Capitală nu vor fi nori, iar vântul abia de se va face simțit. Creșterea valorilor va fi sesizabilă, astfel, vremea devine caldă față de normele acestei perioade. Se vor înregistra 25 de grade, la amiază, iar dimineața temperatura coboară și la 11 grade.

Meteorologii au anunțat că vremea bună nu va fi un incident izolat. Astfel, pe tot parcursul acestei săptămâni, temperaturile vor urca tot mai mult și se vor apropria de 30 de grade. O schimbare a vremii este prognozată abia la sfârșitul intervalului, respectiv în ziua de duminică. „Pe parcursul acestei săptămâni, vremea va deveni mult mai caldă decât în mod obișnuit la această dată. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 20 și 28 de grade, cu cele mai ridicate valori termice în sud, sud-vest și în sud-est. Cerul va fi variabil, temporar cu înnorări în vestul, nord-vestul și centrul teritoriului, unde pe arii restrânse va ploua. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în regiunile vestice și în zona montană înaltă”, spun specialiștii în domeniu.