Cauciucurile de iarnă, după cum este precizat în Codul Rutier, sunt absolut obligatorii când autoturismul circulă pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei.
De asemenea, este de precizat faptul că în România nu a fost stabilită o dată pentru trecerea de la cauciucuri de vară la cele de iarnă. Așadar, ele fiind obligatorii în funcție de vremea de afară.
Art.102, alin. 1, punctul 28, cu textul aferent: ”Conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar în cazul autovehiculului de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone și al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, fără ca acestea să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roțile axei/axelor de tracțiune sau fără a avea montate pe aceste roți lanțuri sau alte echipamente antiderapante certificate”, potrivit Turnul Sfatului.
În consecință, nu există un moment anume în care autoritățile obligă șoferii să utilizeze cauciucurile de iarnă, ci schimbarea depinzând exclusiv de condițiile meteo precizate.
Amenzi usturătoare
Amenda pentru şoferii care circulă pe drumurile acoperite de zăpadă, gheaţă sau polei cu anvelope neadecvate se sancţionează cu o amendaă din clasa a IV-a de sancţiuni cuprinse între 9 şi 20 de puncte de amendă, acestea fiind echivalente cu o sumă cuprinsă între 1.305 şi 2.900 de lei.
Registrul Auto Român (RAR) a lansat o poziție oficială în cazul utilizării anvelopelor „all season” pe timpul iernii și a anunțat că respinge cu fermitate informațiile apărute în presă, în ultimele zile,conform cărora posesorii de anvelope promovate comercial drept „all season” vor fi sancționați dacă folosesc acest tip de pneuri în timpul sezonului rece.
Potrivit instituției, toate anvelopele, indiferent de denumirea lor comercială, care sunt marcate cu literele M şi S (însemnând noroi și zăpadă), sub forma: M+S, M.S. sau M&S, îndeplinesc cerințele de utilizare în condiţiile specifice de iarnă prevăzute în legislaţia națională rutieră. Registrul Auto Român mai precizează că „atât timp cât posesorii de autovehicule respectă legislația în vigoare și folosesc pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, anvelopele marcate cu literele M si S, nu există sancțiuni”.
„Obligativitatea utilizării anvelopelor de iarnă pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei a fost introdusă prin Ordonanța Guvernului nr.5/2011 de modificare și completare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în 2006. Aspectele privitoare la utilizarea anvelopelor de iarnă nu au suferit modificări de la acel moment”, potrivit RAR.