Litoralul este sub cod portocaliu de ploi torențiale. Această avertizare este valabilă pentru o perioadă de 24 de ore. Acumulările vor ajunge până la 50 de litri/mp.
În acest timp, vestul țării, și Banatul, Crișana și Maramureșul, se află sub un cod galben de caniculă. În aceste zone, temperaturile vor ajunge până la 36 de grade Celsius.
Pentru litoral, avertizarea a intrat în vigoare sâmbătă, 31 august, la ora 10:00 și va fi valabilă până duminică la ora 10:00. Codul galben de ploi vizează județul Constanța și zona de litoral a județului Tulcea. Ploile vor fi însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului. Acesta va sufla, în general, cu viteze de 50 – 55 km/h.
În schimb, în zona litorală a județului Constanța este în vigoare un cod portocaliu. În această zonă se vor înregistra averse torențiale și descărcări electrice, informează mediafax.ro