Infofinanciar > Lumea la zi > Vremea haotică pune stăpânire pe glob! Situațiile extreme se înmulțesc pe zi ce trece
Lumea la zi

Vremea haotică pune stăpânire pe glob! Situațiile extreme se înmulțesc pe zi ce trece

Vremea haotică pune stăpânire pe glob! Situațiile extreme se înmulțesc pe zi ce trece
Sursă foto: Observator

Situația fenomenelor extreme de pe glob se înrăutățește. Așadar, mulți turiști, dar și cei ce locuiesc în zonele devastate, sunt forțati să se evacueze.

Inundaţii violente în Germania, incendii de vegetaţie nimicitoare în Canada şi Tenerife. Aceasta este situația haotică a fenomelor extreme de pe glob. Pentru mulţi români, incendiul din Tenerife, paradisul vacanţelor, a scăpat complet de sub control. Este cel mai grav care a apărut în ultimii 40 de ani în insulele Canare.

Incendiile din paradisul vacanțelor

Timp de două nopți, cei 350 de pompieri de pe insula Tenerife se luptă cu un infern al flăcărilor. Aceștia ca să poată să oprească extinderea focarelor, incendiază controlat unele zone, cu speranța că flăcările vor urma să se oprească dacă nu le mai alimentează vegetaţia uscată de caniculă.

Consilierul guvernamental, Vicky Palma, subliniază faptul că este primul incendiu de acest calibru în insulele Canare: „Ne confruntăm cu un incendiu cum nu a mai existat în insulele Canare. Focul își creează propria vreme în interior”. În acest context, 2.600 de hectare de pădure de pini s-au făcut scrum. Din cauza focului, 7.600 de oameni au fost evacuaţi ori sunt izolaţi. Unul din locuitori afirmă că nici măcar nu au mai putut dormi și că se simt complet neajutorați: „Nu am putut să dormim. Este ceva de neînţeles. Ne simţim neajutoraţi. Suntem furioşi, ne este frică. Simţim de toate.”

În zonele greu accesibile, 17 avioane şi elicoptere aruncă cu apă. De pe continent, au fost trimişi de urgenţă încă 100 de miltari în ajutor. Complet disperaţi, localncii au pus mâna pe greble şi au început să adune crengile rupte şi vegetaţia uscată, combustibilul ce a cauzat focul nemaivăzut.

Insula Tenerife nu este singură

În același timp, o furtună violentă s-a abătut asupra unui oraș al Germaniei, Frankfurt. În acest context, staţiile de metrou s-au umplut de apă, iar o sută de curse aeriene au trebuit să fie anulate pentru că pista aeroportului era acoperită de puhoaie. În urma grindinei, zeci de maşini, sere şi acoperişuri au fost făcute praf.

Situațiile par să se înrăutățească și în alte părți. În Canada, 20.000 de oameni au primit un ordin să evacueze oraşul Yellowknife, ameninţat de un incendiu de proporţii. Unul din locuitori a menționat faptul că încearcă să pună tot ce are mai valoros în mașină: „Încerc că pun în maşină lucrurile mai valoroase, mai întâi. Pe cele mai ieftine le las pentru la final”.

Așadar, din cauza flăcărilor şi a fumului, cerul a devenit portocaliu. Pentru mulți dintre șoferi, drumul spre ieșire a fost unul prin mijlocul flăcărilor incendiului. Autorităţile au decretat stare de urgenţă la nivel de regiune după ce un oraş mai mic a fost distrus în proporţie de 90 la sută, conform sursei observatornews.ro.