Infofinanciar > Info > Cum va fi vremea în ianuarie? Între ninsori și temperaturi de primăvară
Info

Cum va fi vremea în ianuarie? Între ninsori și temperaturi de primăvară

Cum va fi vremea în ianuarie? Între ninsori și temperaturi de primăvară
sursă foto: playtech.ro

Anul 2024 începe destul de confuz din punct de vedere al vremii. Asta pentru că în unele zone va ninge, iar în alte regiuni temperaturile vor fi unele deja de primăvară. Această lună ianuarie vine chiar după anul 2023 care de pe urma unor studii s-a ajuns la concluzia că ar fi cel mai călduros an dn istorie. Asta de la inițierea măsurătorilor.

„Chiar și în ultima zi, 31 decembrie, vom consemna valori cuprinse între 6 până la 12 – 13 Celsius, cu 11 – 12 grade în Capitală. La trecerea dintre ani, minimele vor fi unele pozitive în cea mai mare parte a țării, cu 4 – 6 grade în partea de vest, sud-est, în zona litoralului și cu minime de 1 – 2 grade în București. Minime negative, spre -4 și -5 grade, vor fi doar în zonele depresionare din estul Transilvaniei”, a spus recent, la Antena 3 CNN, directorul general ANM.

Cum va fi vremea în ianuarie?

Astfel, în prima săptămână a anului nou, 2024, se anunță temperaturi rdicate. Mai mari decât cele obișnuite unei astfel de perioade din an, în mijlocul ierni. Iar în acest caz sunt vizate toate regiunile din țara noastră.

În plus, tocmai din aceste considerente, în unele zone va ploua și chiar abundent, în loc să ningă. Însă, o cele mai mari cantități de precipitații se vor înregistra în zonele de Vest și Nord-Vest.

Între ninsori și temperaturi record

Apoi, în cea de-a doua săptămână, 8 -15 ianuarie, se va răci vremea. Căci temperaturile vor scădea. Valorile acestora vor ajunge spre normalele acestor perioade ale anului. Din nou, această situație se va raporta la nivelul tuturor regiunilor țării. În ceea ce privește regimul pluviometric, meteorologii spun că acesta va ajunge să fie ușor excedentar, însă în ceea ce privește jumătatea de Sud a României.

În cea de-a treia săptămână din anul 2024, vremea va continua să fie una scăzută. Adică temperaturile vor fi apropiate de valorile normale perioadei respective din an. Din nou, situația aceasta este valabilă în întreg teritoriul țării noastre. În schimb, de data aceasta, în acest interval de timp, precipitațiile, ploi și ninsori, vor fi mai abundente în zonele de munte, scrie digi24.ro.