Meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie, ANM, a emis prognoza pentru săptămâna viitoare. Temperaturile vor fi , în continuare, ridicate. De asemenea, în anumite regiuni, vor reveni și ploile.
În cursul acestei nopți cerul va fi senin. Excepție vor face zonele de nord și nord-est ale României. Acolo, cerul va fi înnorat, iar izolat pot apărea și ploi. De asemenea, vântul va sufla slab spre moderat. În cursul nopții temperaturile minime vor fi în jur de 10 grade celsius. Această valoarea termică va fi înregistrată cu preponderență în depresiunile Carpaților Orientali.
Pe litoral lucrurile vor sta mult mai bine. La noapte, se vor înregistra 23 de grade Celsius. De asemenea, aceste valori se vor regăsi pe parcursul nopții și în Dealurile de Vest. În zone izolate, va fi prezentă și ceața. Noaptea, în București, va fi una senină. Vântul va sufla slab spre moderat. Aici minimele pentru acestă noapte sunt în jur de 18…20 de grade Celsius.
Cum va fi vremea săptămâna viitoare?
În prima zi a săptămânii viitoare, vremea va fi una destul de călduroasă. În mai multe zone din România va fi caniculă. Mâine se va remarca un disconfort termic accentuat. În ceea ce privește indicele temperatură-umezeală, valoarea va fi de peste 80 de unități. De asemenea, temperaturile înregistrate în cursul zilei de mâine vor fi în jur de 38 de grade Celsius. Cerul va fi senin, iar vântul suflă slab spre moderat.
De asemenea, în București, mâine, temperatura maximă va varia în jurul valorii de 37 de grade Celsius.
Marți, canicula se va resimți și în Banat, Oltenia și în marea parte a Munteniei. Temperaturile maxime vor fi mai mari marți, acestea fiind în valoare de 39 de grade Celsius. Disconfortul termic va fi unul extrem de accentuat. Indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. În zona Crișanei și în anumite regiuni din Transilvaniei, temperaturile maxime vor fi între 28 și 36 grade. Vântul va sufla slab spre moderat.
În București, temperatura maximă va fi de 38 de grade Celsius, în timp ce cea minimă se va situa la 21 de grade Celsius.
Prognoza meteo pentru cea de-a doua parte a săptămânii
În cursul zilei de miercuri, vremea va fi călduroasă în cele mai multe regiuni ale statului. În zona de vest și local în sud și în centru, canicula își va face resimțită prezența. Cerul va fi senin. Totuși, în cea de-a doua parte a zilei în zona Carpaților Orientali și Meridionali își vor face prezența câțiva nori. Temperaturile în cursul zilei de miercuri se vor situa între 28 și 38 de grade Celsius. În București, se vor înregistra 36 de grade Celsius. Aici, disconfortul termic va fi unul accentuat. De asemenea, indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic.
Joi, vremea se va menține în același ritm ca în restul săptămânii. În vest, sud și în centru se va resimți canicula. Pe arii restrânse vor fi și ploi de scurtă durată. Intensificări ale vântului vor fi în zona sudică a Banatului. Temperaturile maxime vor fi între 28 și 37 de grade Celsius. În Capitală, vor fi 36 de grade Celsius. De asemenea, cerul va fi senin, iar vântul slab spre moderat. Vremea va fi una caniculară, iar disconfortul accentuat.
Vineri și în weekend, vremea va fi una călduroasă. Există probabilitatea și anumitor fenomene specifice instabilității atmosferice cu preponderență în zona montană, conform dailybusiness.ro.