Infofinanciar > Info > Vremea se răcește accelerat. Temperaturile scad și cu 18 grade
Info

Vremea se răcește accelerat. Temperaturile scad și cu 18 grade

val de frig (sursă foto: capital.ro)
Sursa foto: Arhiva companiei

Conform prognozei meteo, începând de azi, vremea se răcește în ritm rapid în majoritatea țării, din cauza unei mase de aer rece intrate din vestul țării.

Deși sâmbătă s-au consemnat maxime de termice de până la 20-21 de grade, în partea de vest a țării, cât și în regiunile sudice, vremea se răcește rapid

„Începând de sâmbătă seară va pătrunde o masă de aer rece din vestul țării. Astfel că pe parcursul zilei de mâine, maximele termice în partea de nord, nord-vest a teritoriului nu vor mai depăși 2-3 grade. În sud și în sud-est și mâine va rămâne o vreme mai caldă decât în mod obișnuit. Temperaturile normale pentru această perioadă sunt 0-9 grade Celsius.“, a explicat Oana Păduraru, meteorolog ANM.

Conform sursei citate, masa de aer rece va cuprinde treptat, toate regiunile. Astfel, luni, vom avea o vreme mai rece decât în mod obișnuit în această perioadă din an, în întreaga țară.

„Treptat, pe măsură ce ne apropiem de mijlocul săptămânii viitoare, tendința este ca valorile termice să mai crească ușor. Și să ajungem în limite normale pentru această perioadă din an. Și precipitațiile sunt de altfel slabe cantitativ și pe arii restrânse. Vor fi la început sub formă de ploaie. Însă, pe măsură ce vremea se va răci, acestea se vor transforma în lapoviță și ninsoare. La munte vor predomina ninsorile. În zonele mai joase de relief ne așteptăm la precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare “, a mai declarat meteorologul ANM, citat de Antena3CNN.

Cod galben de vânt până duminică

ANM a emis astăzi două avertizări de Cod galben de intensificări ale vântului. Alertele sunt valabile până duminică după-amiaza în 26 de judeţe.

Potrivit meterorologilor, până pe 3 decembrie, ora 3:00, vântul va avea intensificări în Banat şi în Crişana. În aceste regiuni, viteze vor fi de 55 – 65 km/h. În Carpaţii Occidentali şi Meridionali, iar seara şi noaptea şi în Carpaţii Orientali vor fi rafale de 60 – 80 km/h. La altitudini mai mari de 1.700 de metri, acestea vor atinge peste 90 – 100 km/h. Intensificări ale vântului, cu viteze de 45- 55 km/h, vor fi pe arii mai restrânse şi în restul teritoriului.

Pe lista judeţelor aflate sub incidenţa Codului Galben se află: Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Covasna, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamţ, Suceava, Prahova, Dâmboviţa, Braşov, Argeş, Vâlcea, Sibiu, Alba, Cluj, Sălaj, Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Mehedinţi şi Gorj.

Risc crescut de inundații în mai multe județe

Totodată, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis un cod galben de indundații în România în mai multe județe.

Avertizarea este valabilă pentru râurile din județele Maramureș, Satu Mare, Bistrița-Năsăud, Bihor, Cluj, Sălaj și Alba. Conform sursei citate, în aceste regiuni există riscul creșterii semnificative a debitelor și nivelurilor. Sunt posibile depășiri ale cotelor de apărare și scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie. Fenomene precum viiturile rapide pe râurile mici sunt prognozate, cu posibile efecte de inundații locale.

Avertizarea este valabilă până duminică la ora 24:00 în bazinele hidrografice Tisa, Vișeu, Iza, Tur, Someș, Crasna, Ier, Barcău, Crișul Repede, Crișul Negru și Mureș.