Miercuri vremea va fi în general frumoasă, iar valorile termice, îndeosebi cele diurne, se vor situa peste cele specifice datei. Cerul va fi variabil, iar pe arii restrânse, dimineața, dar mai ales noaptea, va fi nebulozitate joasă sau ceață, posibil asociată cu burniță sau ploaie slabă, cu o probabilitate mai mare în nord-est și est.
Vântul va sufla slab până la moderat, cu ușoare intensificări în a doua parte a intervalului în estul și sud-estul țării. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 16 și 23 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -2 și 12 grade.
Cerul va fi mai mult senin, doar în nord-vestul teritoriului vor fi posibili nori joși. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -3 și 10 grade, mai coborâte în depresiunile Carpaților Orientali până la -7 grade, dar și mai ridicate în Dealurile de Vest și în Delta Dunării, spre 11 grade. Pe arii restrânse, în special în sud, centru și est, se va forma ceață, cu precădere pe văi și în depresiuni, potrivit ANM.