Dar începând de astăzi, iar precipitațiile se vor restrânge. De joi, temperaturile vor ajunge la 20 de grade în cea mai mare parte a țării, după cum a declarat Meda Andrei de la Administrația Națională de Meteorologie.
Meda Andrei: ”În prima parte a săptămânii vremea va fi destul de plăcută, dar mai schimbătoare ca aspect. Va fi când soare, când nori, nori însă din care o să plouă destul de puțin în orele după-amiezelor, seara. Probabilitatea mai mare fiind la deal și la munte, dar. Și în zonele joase, mai multe ore cu soare decât cu nori, condiții în care și temperaturile vor mai crește de la o zi la alta. Luni vor fi maxime cuprinse cam între 14 și 22 de grade. 14 pe litoral, în nordul Moldovei, estul Transilvaniei, 22 de grade în partea de vest a țării.
În zilele care vor urma acestea vor fi tot mai ridicate. Astfel că joi, vor ajunge să se situeze în jurul a 20 de grade în mare parte din țară.