În prima lună de toamnă, septembrie, costul mediu pentru cumpărarea unui apartament cu două camere, în Capitala României, va crește la 55% din salariu mediu național. Totuși, se înregistrează o diminuare comparativ cu luna ianuarie, când rata era de 64%.
„Rata medie pentru cumpărarea unui apartament nou cu două camere în București va coborî la 55% din salariul mediu național în septembrie, în scădere de la 64% în ianuarie”, se arată într-un raport publicat de SVN România, o companie de consultanță financiară.
Apartamente mai accesibile
Dacă se analizează apartamentele cu o suprafață utilă de 50 de metri pătrați, la finalul primului semestru proporția era de 50%. Acest lucru arată că locuințele devin mai accesibile pentru clienți. Totodată, în comparație cu veniturile din capitalul țării, rata medie s-a redus la aproape 45,5%. În acest fel locuitorii Bucureștiului nu mai fac sacrificii financiare atât de mari. Față de anul 2008, situația financiară s-a ameliorat considerabil.
În 2008, anul crizei economice, rata medie era cu mai mult de 2,5 ori mai mare decât salariul mediu net. Faptul că situația s-a ameliorat se datorează creșterii salariului mediu, cu 15,7% la finalul primului semestru din 2023. Și stabilizarea prețurilor pe piața imobiliară a contribuit la acest lucru.
Mai mult împrumuturi
Când se discută despre împrumuturile ipotecare, acestea, în primul semestru din acest an, au crescut considerabil. Suma totală la care au ajuns acestea a fost de 2,54 de miliarde de euro, adică au crescut cu 10,2% comparativ cu anul anterior. Totuși, dacă nu se iau în calcul refinanțările, care valorează 25% din creditele noi, atunci se înregistrează o reducere cu 15%.
Există, însă, și vești bune. În primele șase luni ale acestui an 60% din locuințe au fost achiziționate fără ca oamenii să apeleze la o finanțare bancară. Acest lucru se observă în datele oferite de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Publică. În București și Ilfov situația este și mai bună, deoarece procentul trece de 52,5%.
„Dobânzile, în special cele fixe, urmează deja o tendință de scădere, mai multe instituții financiare fiind într-o competiție acerbă pe segmentul de dobânzi fixe mai mici de 6%”, a declarat Alexandru Rădulescu, managing partner la SVN România.
Rate mai mici
Efectul pe care l-a avut scăderea dobânzii a fost creșterea cererii. Concret, în prima jumătate a anului 2023, rata unui credit ipotecar s-a micșorat cu aproximativ 10%. De exemplu, în luna ianuarie, dobânda celui mai bun produs ipotecar era de 6,9% pe o perioadă de cinci ani. Rata lunară era de 2.381 pentru un credit de 69.000 de euro, pentru o perioadă de 25 de ani. La mijlocul anului, în luna iunie, dobânda fixă se micșorase la 5,79% pe trei ani. Rata lunară pentru acest tip de credit era de 2.147 de lei.
Datele arată că rata medie pentru achiziționarea unui apartament cu două camere în București coboară. Acest lucru arată o îmbunătățire a condițiilor economice, printre care se numără și creșterea salariului mediu și stabilizarea prețurilor pe piața imobiliară. La acest lucru se mai adaugă și micșorarea dobânzilor, care ușurează accesibilitatea potențialilor cumpărători, informează monden.ro