Xi Jinping, președintele Chinei, a ținut un discurs în cadrul unei conferințe de la Beijing în ceea ce privește munca frontului unit. Acesta a făcut trimitere la „promovarea unității și a muncii chinezilor din țară, dar și din străinătate pentru a pune în comun forțele pentru marea întinerire a națiunii chineze”.
„Frontul unit” a apărut din anul 1939, când Mao Zedong a declarat prosperitatea în primii 18 ani datorită a trei arme: construirea solidă a partidului, lupta armată și frontul unit. Acest termen de „unitate” a reprezentat o intimidare a oamenilor într-o stare de sclavie spirituală. În acea perioadă, Partidul Comunist Chinez se prezenta ca reprezentantul legitim al unui popor care nu și-a ales partidul.
„Va uni toți fiii și fiicele națiunii chineze”
Acesta a transmis faptul că „va uni cu adevărat toți fiii și fiicele națiunii chineze din diferite partide politice, grupuri etnice, straturi și grupuri sociale, precum și pe cei cu convingeri diferite și care trăiesc în sisteme sociale diferite”.
Principiul pe care s-a bazat liderul chinez în cadrul discursului este de natură etnică, lingvistică și culturală. El își dorește să construiască fidelitatea față de Partidul Comunist Chinez. În prezent, PCC vrea să formeze o graniță între națiunea chineză și restul umanității. Totuși, acest concept de „națiune chineză” este unul artificial având în vedere faptul că pe teritoriul chinez sunt peste 50 de grupuri lingvistice și etnice. Ceea ce este de menționat în această situație se referă la foarte multe popoare au fost excluse sau asimilate forțat.
Crime împotriva uigurilor
Acest lucru s-a produs și în contextul uigurilor din regiunea Xinjiang. Despre aceștia s-a menționat faptul că au fost adunați în lagăre de „reeducare” și deposedați de cultura lor nativă. După aceea, ei au fost „uniți” cu principalul curent al Chinei. ONU a trimis un raport în care menționează posibile „crime împotriva umanității”.
„Acuzaţiile care menţionează practici recurente de tortură sau rele tratamente, în special tratamente medicale forţate şi condiţii precare de detenţie, sunt credibile, la fel ca acuzaţiile individuale de violenţă sexuală şi de gen”, se prezintă în raport.
Xi Jinping a pus accentul pe „visul chinezesc” de „întinerire”. Acest lucru face trimitere la nesiguranța guvernării PCC.
Pe fondul conflictelor și situației actuale, China și chinezii nu se mai referă la același lucru. Din cauza acestei situații, nu se știe dacă partidul va reuși să răspândească această nouă cultură. Partidul are în vedere distrugerea diferențelor de limbă, clasă și religie. Acest lucru este extrem de greu de văzut în zilele noastre, conform washingtonpost.com.
Chiar și în aceste condiții, pe pământul chinezesc sunt extrem de multe lucruri și tradiții cu care națiunea chinezească se poate mândri. Este o problemă în momentul în care identitatea unui popor este strâns legată de egoismul și corupția unui grup.