Reţelele de socializare sunt din nou în atenţia Comisiei Europene. CE le-a cerut reprezentanţilor mai multor platforme – YouTube, Snapchat şi TikTok – să explice cum funcţionează algoritmii care stabilesc ce recomandări primesc utilizatorii. Comisia a solicitat aceste informaţii pentru a vedea dacă este încălcată legislaţia privind serviciile digitale.
Despre ce vorbim
Algoritmii și sistemele de recomandare sunt acele programe folosite în mediul virtual prin care, în funcție de istoricul navigării sau de profilul tău, acea platformă online sugerează să accesezi alte conținuturi. Este practic o recomandare croită pe profilul tău social. Spre exemplu, pe o platformă de socializare îţi sunt recomandate alte persoane cu care să intri în contact. Sau îți sunt aruncate în colțul ecranului diverse conținuturi care par a fi în aria ta de interes. Îți este recomandat un film, un videoclip sau ceva de cumpărat. Comisia Europeană vrea să cerceteze și să înțeleagă în ce măsură aceste recomandări, care sunt rezultatul unui algoritm, pot să influențeze negativ și abuziv persoanele-țintă sau dacă sunt în măsură să creeze dependențe, sau dacă au fost create special pentru a dezvolta dependențe.
Se pot implica electoral?
Mai mult, în cazul Youtube și Snapchat, comisia vrea să vadă în ce măsură algoritmii ar putea influența procesul electoral și discursul civic. Până acum, astfel de solicitări pentru explicații au fost trimise TikTok, Facebook, Snapchat, Instagram, Aliexpress, Youtube. În cazul TikTok, spre exemplu, după ultima investigație a comisiei, platforma a fost obligată să renunțe la diverse aplicații care creau dependențe.
Toate aceste demersuri ale comisiei sunt făcute în baza celor mai noi reglementări în domeniu. În speță Legea serviciilor digitale și conform acesteia. Platformele online sunt obligate să evalueze riscurile care decurg din sistemele lor de recomandare. Inclusiv riscurile pentru sănătatea mintală a utilizatorilor sau cele din aria protecției minorilor.