De vineri, 7 iunie, se circulă, oficial, între București și New York pe cale aeriană. Anunțul a fost făcut deja cu câteva luni înainte de către reprezentanții companiei aeriene low-cost HiSky.
Vineri de dimineață, 7 iunie, a avut loc primul zbor pe o rută regulată, între aeroportul „Henri Coandă” (Otopeni) din București și aeroportul John F. Kennedy (JFK) din New York (SUA).
Acest zbor este primul spre Statele Unite după mai bine de 20 de ani. Era anul 2003 atunci când cei de la Tarom au decis să renunțe la aceste rute transoceanice. De menționat că în dimineața zilei de vineri, conform informațiilor din partea Aeroportului, avionul a decolat spre New York cu o întârziere de 30 de minute, scrie econimedia.