Infofinanciar > Info > Zeci de mii de muncitori vor avea salariile mai mari! Cine sunt cei care se vor bucura de acest lucru și de când se va întâmpla
Info

Zeci de mii de muncitori vor avea salariile mai mari! Cine sunt cei care se vor bucura de acest lucru și de când se va întâmpla

Zeci de mii de muncitori vor avea salariile mai mari! Cine sunt cei care se vor bucura de acest lucru și de când se va întâmpla
Sursa foto - playtech.ro

Compania CFR SA a anunțat, vineri, 27 mai 2022, că au semnat un act adițional la contractul colectiv de muncă, astfel, pete 25.000 de angajați ai acestei firme vor avea o mărire de salariu de la 1 iunie.

Această majorare este în cuantum de 10%, valabilă, mai precis, pentru 25.115 de angajați. Conform unui comunicat al CFR, acel act adițional la contractul colectiv de muncă a fost trimis și înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă.

De la 1 iunie, salariile se vor mări

În baza actului, toți salariații CFR SA vor avea, de la 1 iunie 2022, o creștere a salariului cu 10%. De asemenea, și valoarea unui tichet de masă va fi mai mare, ajungând la 20 de lei, față de valoarea de 15 lei.

Totodată, actul adițional specifică și acordare unei categorii de salarizare pentru funcțiile următoare: revizor de ace, montator SCB 1 și SCB 2, meseriaș întreținere cale sau lucrări de artă, mecanic drezină pantograf și IDM B, conform companiei CFR.

În plus, angajații CFR Călători, conform Digi 24, o să aibă posibiltiatea de stabili clasa de salarizare printr-un proces de negociere individuală. Acest lucru se poate face în timpul în care contractul colectiv de munca este valabil.

Ce spune CFR în comunicat

În comunicatul CFR se specifică și următoarele aspecte: „În corelaţie cu solicitările şi atentă la nevoile tuturor angajaţilor săi, Administraţia CFR Călători a iniţiat negocieri concentrate începând cu data de 11 aprilie a.c. pentru încheierea noului Contract Colectiv de Muncă, pentru ca acesta să intre în vigoare cât mai repede posibil, o dată cu înregistrarea la Inspectoratul Teritorial de Muncă. Administraţia CFR Călători mulţumeşte acelor parteneri sociali care au înţeles că punerea în aplicare cu celeritate a noului CCM, ce aduce condiţii mai bune întregului personal al CFR Călători, este mai importantă decât ‘ascunderea’ în spatele unor solicitări imposibil de atins ce aduceau beneficii doar anumitor categorii profesionale.”.

Reprezentanții companiei spun că aceste creșteri salariale se datorează faptului că eficiența și productivitatea muncii au fost satisfăcătoare, consumul de materii prime și materiale fiind optimizat.

Același comunicat spune că : „Contractul Colectiv de Muncă promovează relaţii de muncă echitabile, un cadru normal şi legal de funcţionare a companiei, iar prin noile prevederi CCM, reprezentanţii administraţiei şi cei ai organizaţiilor sindicale reprezentative au pus accent pe stabilitate socială”

Administrația CFR și organziațiile de tip sindical reprezentative au căzut de acord ca numărul experților sociali să scadă de la 29 la 15, deci cu aproape jumătate, cu o înghețare a salariilor la nivelul avut. Logistica necesară o să fie dată în comodat organizațiilor sindicale.