Infofinanciar > Lumea la zi > Zelenski anunță cât mai controlează din Ucraina! Ce procent din țară este sub ocupația rușilor?
Lumea la zi

Zelenski anunță cât mai controlează din Ucraina! Ce procent din țară este sub ocupația rușilor?

Zelenski anunță cât mai controlează din Ucraina! Ce procent din țară este sub ocupația rușilor?

Invazia Rusiei din Ucraina a început încă din ziua de 24 februarie a acestui an. În prezent, Kremlinul a ocupat o cincime din țara vecină. Dacă ar fi să echivalăm, acest lucru înseamnă jumătate din Germania sau cât Elveția și Austria adunate.

Din anul 2014 și până la momentul actual, Rusia a ocupat 123.229 de kilometri pătrați din Ucraina, acest lucru este relatat de publicația rusă  independentă, Meduza. Această suprafață reprezintă puțin peste 20% din Ucraina, care are, potrivit granițelor recunoscute la nivel internațional o are de 603.549 de kilometri pătrați.

Declarația lui Volodimir Zelenski

Chiar și Volodimir Zelenski a confirmat acest procent, pe parcursul unui discurs pe care l-a ținut marți în Parlamenutl din Luxemburg. Conform Libertatea, șeful de stat ucrainean a declarat că : „Trebuie să ne apărăm de aproape întreaga armată rusă. Toate formațiunile militare ruse pregătite pentru luptă sunt implicate în această agresiune.”. De asemenea, a precizat și că linia frontului de luptă era întinsă pe mai mult de 1.000 de kilometri.

Pentru un exemplu comparat, au fost publicate hărțile unor țări europene, în limitelel cărora este înconjurat un teritoriu care are aproximativ aceeași suprafață. Astfel, teritoriul pe care Rusia îl ocupă acum în Ucraina este cam cât jumătate din Germania, aproximativ 50% din Italia și cât Elveția și Austria împreună.

Au apărut și mai multe comentarii, în engleză, pe baza acestor hărți. Alex Bokoch a spus că : „Pentru prietenii mei europeni! Țineți cont de această zonă a Ucrainei ocupată de Rusia, când ascultați declarațiile politicienilor voștri.”.

Hărțile de pe social media

Postarea lui Bokoch a strâns peste 2.000 de aprecieri și 9.000 de repostări pe rețeaua de socializare Facebook. Aceste poze cu hărțile au fost postate și de către o anume Olena Arhipciuk, pe Instagram de data aceasta. Acolo, postarea a primit 14.000 de aprecieri.

Olena spune în cadrul postării și următorul lucru: „Contează când orașul tău este [ocupat]? Și pe lângă asta, vă rugăm să rețineți că aceasta nu este doar o bucată de pământ – locuiesc acolo oameni care au muncit, și-au construit / și-au cumpărat case pentru jumătate din viață. Și acum sunt ținuți ostatici de ocupanții ruși!”.

Alex Bokoch nu a precizat dacă el a făcut hărțile și nici de unde provin datele pentru ele. Hărțile teritoriilor ocupate din Ucraina sunt publicate în presa ucraineană, în cea din Rusia, de Institutul American pentru Studiul Războiului și de Serviciile de Informații militare din Marea Britanie.

De asemenea, și Ministerul Politicii Sociale al Ucrainei a postat o hartă cu zonele care au fost ocupate și cu locurile unde se petrec ostilitățile.

Meduza a verificat corectitudinea calculelor trasând linia frontului pe Google Maps. Aria teritoriului din Ucraina care e ocupat de Rusia s-a dovedit a fi mai mare, de aproximativ 143.886 de kilometri pătrați, nu 123.239. Prima valoarea reprezintă undeva la 24% din tot teritoriul Ucrainei.

Înainte de începerea războiului, Rusia deținea teritorii din Ucraina care însumau 7% din suprafața statului care are capitala la Kiev.