Infofinanciar > Lumea la zi > Zelenski, discuții telefonice cu Joe Biden, Macron și Erdogan! Ce pregătesc oficialii
Lumea la zi

Zelenski, discuții telefonice cu Joe Biden, Macron și Erdogan! Ce pregătesc oficialii

Zelenski, discuții telefonice cu Joe Biden, Macron și Erdogan! Ce pregătesc oficialii
Sursă foto: Profimedia

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a purtat discuții telefonice cu omologul său din SUA, Joe Biden, cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, dar şi cu liderul de la Ankara, Recep Erdogan. În cadrul acestor convorbiri, Zelenski i-a cerut în mod expres lui Biden să facă tot ce-i stă în putință pentru a avea grijă de siguranța civililor ucraineni, dar și de infrastructura critică a acestei țări.

De asemenea, liderul ucrainean i-a mulțumit lui Joe Biden pentru eforturile depuse până acum în privința sprijinirii administrației de la Kiev, dar și pentru angajamentul clar al SUA de a respecta principiul suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei în cadrul graniţelor recunoscute internaţional.

„Şeful statului şi-a exprimat recunoştinţa faţă de omologul american pentru un alt pachet de ajutor pentru apărare anunţat vinerea trecută, precum şi pentru sprijinirea consecventă a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei, pentru leadership în consolidarea eforturilor internaţionale de contracarare a agresiunii ruse”, au scris reprezentanții președinției ucrainene pe site-ul oficial.

Îi este recunoscător SUA

Totodată, oficialul „de vârf” ucrainean i-a mulțumit administrației de la Washington pentru ajutorul financiar oferit până acum.

„(n.r. – Banii) Ajută nu numai la succesul pe câmpul de luptă, ci şi la menţinerea stabilităţii economiei naţiunii noastre. Şeful statului a informat despre consecinţele terorii rachetelor ruseşti, care au dus la distrugerea a aproximativ 50% din infrastructura energetică ucraineană. În acest sens, Volodimir Zelenski a lăudat ajutorul alocat de Statele Unite pentru reconstrucţia sistemului energetic al Ucrainei. El şi-a exprimat speranţa aprofundării cooperării în acest domeniu”, au mai adăugat oficialii pe site-ul president.gov.ua.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, i-a mai transmis liderului SUA, Joe Biden, că administrația de la Kiev vrea să obţină pacea în războiul militar purtat cu Rusia, scrie Pro TV.

Discuția cu Macron, „lungă şi foarte semnificativă”

Președintele ucrainean Zelenski a discutat, anterior convorbiri telefonice cu Joe Biden, și cu omologii săi din Franța și Turcia, respectiv Emmanuel Macron și Recep Erdogan.

„Am vorbit astăzi cu preşedintele Macron. A fost o conversaţie destul de lungă, mai mult de o oră, şi una foarte semnificativă. Apărare, energie, economie, diplomaţie… Ne coordonăm paşii, ne pregătim pentru punerea în aplicare a formulei noastre de pace, domnul preşedinte Macron o susţine, iar acest lucru este foarte important pentru noi”, a spus Zelenski în cadrul mesajului video transmis în fiecare seară cetățenilor ucraineni.

„Astăzi am vorbit, de asemenea, cu preşedintele Turciei, Erdoğan. Ca întotdeauna, o conversaţie foarte la obiect. Despre ceva care este important nu numai pentru Ucraina şi Turcia, ci este cu adevărat de importanţă globală. Am discutat despre posibilităţile de extindere a coridorului nostru pentru export pe Marea Neagră. I-am mulţumit pentru susţinerea iniţiativei noastre umanitare „Cereale din Ucraina”. Am convenit asupra unor măsuri comune importante pentru viitorul apropiat”, a mai adăugat Zelenski.