Președintele Zelenski lansează un nou val de mustrări în presa internațională la adresa Israelului după ce a spus că este șocat nu a primit sistemul de apărere antiaeriană Iron Dome.
Într-un interviu acordat unei publicații franceze și apărut în spațiul media sâmbătă, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a declarat șocat că Israelul nu i-a pus încă la dispoziție sistemul de apărere antiaeriană Iron Dome. El și-ar fi dorit să aibă în echipare tehologia israelienilor pentru a putea face față atacurilor rusești.
Zelenski le-a cerut încă de la începutul invaziei israelienilor să îi ajute cu Iron Dome, însă aceștia nu i-au răspuns cerințelor.
Dilema Ucraina – Israel
„Nu ştiu ce s-a întâmplat cu Israelul. Sincer, sincer, sunt în stare de şoc pentru că nu înţeleg de ce nu ne-a putut oferi apărare antiaeriană”, a declarat Zelenski, care a avut un ton mult mai agresiv decât în luna martie. Israelul a încercat la începutul războiului să medieze discuțiile dintre Rusia și Ucraina, însă nu a avut succes.
Chiar dacă Israelul a condamnat public intervenția militară a Rusiei în Ucraina și a trimis diferite ajutoare umanitare populației, chiar a preluat comunitate de evrei care au emigrat la începutul conflictului, Zelenski nu este pe deplin mulțumit. În urmă cu câteva luni, oficiali ai Ucrainei postau pe rețelele de socializare că militarii lor sunt „discriminați” de guvernul de la Ierusalim, deoarece nu dorește să le acorde mai multe proteze pentru cei care au avut membre amputate ca urmare a pierderilor de pe teatrul de operațiuni.
O principală problemă a israelienilor ține de legăturile pe care Moscova le are cu Siria, mai precis controlul pe care îl are asupra spațiului aerian al unuia dintre cei mai mari inamici ai Israelului.
„Deși a trimis ajutor umanitar Ucrainei, Israelul a respins în mod repetat cererile Kievului pentru arme de apărare, în special sisteme de apărare antirachetă care ar putea fi folosite pentru a preveni atacurile aeriene rusești, în ciuda faptului că și-a exprimat simpatia pentru situația dificilă a țării”, scrie Times of Israel.
Zelenski vrea să cumpere tehnologie de la Israel?
„Înțeleg că trebuie să-și apere pământul, dar apoi am primit informații de la serviciile mele de informații că Israelul oferă [apărarea antiaeriană] în alte țări. Ei pot vinde, pot exporta, motiv pentru care sunt șocat”, a declarat Zelenski, conform sursei citate anterior. „Știți că în Ucraina sunt mulți oameni de origine evreiască și sunt mulți ucraineni în Israel. Cum este posibil să aibă această atitudine? Am fost șocat”, a completat președintele ucrainean.
„În timp ce Rusia ucide cetățenii noștri, guvernul israelian rămâne în zona sa de confort și se abține să ofere Ucrainei asistență defensivă minimă”, a declarat ambasadorul Ucrainei în Israel, Yevgen Korniychuk, într-o conferință de presă la Tel Aviv în iunie.