Infofinanciar > Lumea la zi > Volodimir Zelenski este nemulțumit. Apelul telefonic dintre Olaf Scholz și Putin a deschis „cutia Pandorei”
Lumea la zi

Volodimir Zelenski este nemulțumit. Apelul telefonic dintre Olaf Scholz și Putin a deschis „cutia Pandorei”

Volodimir Zelenski este nemulțumit. Apelul telefonic dintre Olaf Scholz și Putin a deschis „cutia Pandorei”
Sursa foto: arhiva companiei

Convorbirea telefonică dintre cancelarul german Olaf Scholz și liderul rus Vladimir Putin a deschis o „cutie a Pandorei”. Asta a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski. El a criticat că discuția subminează eforturile de izolare a liderului rus.

„Acum pot urma alte convorbiri, alte apeluri. Doar o mulțime de cuvinte”, a spus Zelenski în discursul său de vineri, 15 nooiembrie, seară.

„Și exact asta își dorește Putin de mult timp. Este esențial pentru el să slăbească izolarea sa și a Rusiei”, a adăugat el.

Cerințele lui Scholz

În discuția telefonică de vineri, Scholz i-a cerut lui Putin să „pună capăt” războiului din Ucraina. Dar și să „retrage trupele”. Convorbirea a durat aproximativ o oră și a fost primul dialog direct dintre cei doi lideri în aproape doi ani, conform presei germane.

„Cancelarul federal a cerut Rusiei să fie pregătită să negocieze cu Ucraina în vederea obținerii unei păci juste și durabile”, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului german. Scholz l-a informat pe Zelenski despre apel înainte de a avea loc, a mai precizat acesta.

Organizarea unei conferințe de pace

În ultimele luni, Scholz a încercat să organizeze o a doua conferință pentru pacea în Ucraina, care să includă și Rusia. Un prim summit al păcii, fără participarea Kremlinului, a avut loc în iunie, în Elveția.

Potrivit unui oficial guvernamental german, Scholz și Putin au convenit să rămână în contact. Cancelarul a subliniat că desfășurarea de soldați nord-coreeni în Rusia pentru misiuni de luptă împotriva Ucrainei reprezintă o escaladare gravă și o extindere a conflictului, a adăugat oficialul.

Găsirea unui echilibru

Scholz încearcă de mult să găsească un echilibru delicat în privința Ucrainei. Pe de o parte, a evidențiat că Germania a oferit cel mai mare sprijin militar pentru Kiev dintre toate țările europene. Pe de altă parte, încearcă să se prezinte ca un lider care poate împiedica escaladarea războiului.

Ultima convorbire dintre Scholz și Putin a avut loc în decembrie 2022, la 10 luni după ce liderul rus a lansat invazia pe scară largă în Ucraina, informează politico.eu