Volodimir Zelenski a declarat că nu crede că este momentul potrivit pentru alegeri, în timp ce se intensifică dezbaterile privind organizarea unui scrutin în 2024.
Toate alegerile, inclusiv scrutinul prezidenţial care ar urma să aibă loc în primăvara anului viitor, sunt anulate în temeiul legii marţiale, care este în vigoare de la începutul conflictului.
„Trebuie să decidem că acum este timpul apărării, timpul bătăliei, de care depinde soarta statului şi a poporului”, a declarat Zelenski în discursul său zilnic, potrivit AFP, citat de The Guardian.
El a spus că este timpul ca ţara să fie unită, nu divizată, adăugând: „Cred că acum nu este momentul (potrivit) pentru alegeri”.
Preşedintele, care a fost ales în 2019, a declarat în septembrie că este pregătit să organizeze alegeri anul viitor, dacă va fi necesar, şi că este în favoarea permiterii observatorilor internaţionali.