Infofinanciar > Lumea la zi > Zelenski: Rusia ar putea încerca să facă ceva deosebit de crud. Așa este inamicul nostru
Lumea la zi

Zelenski: Rusia ar putea încerca să facă ceva deosebit de crud. Așa este inamicul nostru

Zelenski, Sursă foto: TV8.md
Sursa foto: TV8.md

Săptămâna viitoare, pe 24 august, Ucraina va marca Ziua Independenței. În aceste condiții, președintele Volodimir Zelenski a transmis faptul că Rusia ar putea face ceva mult mai rău decât până acum.

De asemenea, el a precizat faptul că Ucraina nu trebuie să cedeze în fața presiunii pe care o pune țara lui Putin.

„Ar trebui să fim conștienți de faptul că în această săptămână Rusia ar putea încerca să facă ceva deosebit de urât, deosebit de crud. Așa este inamicul nostru. Dar în orice altă săptămână din aceste șase luni, Rusia a făcut același lucru tot timpul – dezgustător și crud”, a transmis Zelenski printr-un mesaj video, conform kyivpost.com.

Ucrainenii luptă până la capăt

Încă de când a început invazia din Ucraina, cetățenii au dat dovadă de curaj și rezistență. Acest lucru este susținut în continuare de  președinte, pentru a rezista în fața oricărei provocări. De altfel, acesta este felul în care ocupanții vor răspunde pentru toate relele făcute: „pentru Harkov și pentru Donbas, pentru Azovstal și Mykolaiv, pentru lagărele de filtrare, pentru Bucha, Irpin, pentru toate orașele”.

„Trebuie să fim cu toții suficient de puternici pentru a rezista și a merge până la capăt spre victoria ucraineană”, a continuat președintele.

„Unitatea noastră, credința în noi înșine au făcut posibil să trecem aceste șase luni și să ne apropiem de această săptămână, care este întotdeauna importantă pentru fiecare ucrainean. Am spus întotdeauna și spunem cu sinceritate: de dragul victoriei Ucrainei, încă trebuie să luptăm, încă trebuie să facem multe, încă trebuie să perseverăm și să îndurăm, din păcate, multă durere. Dar ucrainenii se pot simți mândri de ei înșiși, de țara lor și de eroii lor”, a subliniat Zelenski.

Invazia din Ucraina a îngenuncheat o lume întreagă

Au trecut 178 de zile de când Rusia a atacat Ucraina. Încă de atunci și până în prezent, forțele de apărare din Ucraina luptă împotriva invadatorilor ruși. Vladimir Putin este cel care a anunțat în dimineața acelei zile o „operațiune militară specială” pentru „demilitarizarea și denazificarea Ucrainei”. 

Câteva minute mai târziu, s-au auzit rachete și raiduri aeriene pe întregul teritoriu ucrainean. După acestea, a urmat o invazie terestră de amploare din mai multe direcții. În urma acestor evenimente neplăcute, întreaga lumea a fost afectată. Occidentul, ca răspuns la aceste acțiuni a impus Rusiei și aliaților săi mai multe sancțiuni, prin care să slăbească statul din toate punctele de vedere.

Mai mulți lideri din întreaga lume au condamnat acest atac al lui Putin, însă au existat și unii oficiali care refuză să-și exprime opoziția față de aceste evenimente, printre aceștia numărându-se și China, care  a transmis că înțelege „preocupările legitime de securitate” ale Moscovei. Acest stat are o relație „fără limite” cu Rusia, cei doi lideri fiind extrem de apropiați.