Infofinanciar > Lumea la zi > Zelenski are speranțe mari! Vrea să stabilească data summitului de pace din Elveția în câteva zile
Lumea la zi

Zelenski are speranțe mari! Vrea să stabilească data summitului de pace din Elveția în câteva zile

Zelenski a cerut liderilor europeni să negocieze aderarea la UE
Sursa foto: arhiva companiei

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă, că speră ca el și președintele elvețian, Viola Amherd, să stabilească în câteva zile o dată pentru un summit mondial pentru pace în Elveția. La care să participe între 80 și 100 de țări.

Rusia a declarat că o astfel de reuniune ar fi inutilă dacă nu ar participa. Kievul a propus anterior un summit mondial pentru pace. Dar a spus că Rusia nu va fi invitată.

Zelenski a declarat într-un interviu televizat că el și președintele elvețian vor trebui să se decidă asupra datei. Și apoi să trimită invitații liderilor mondiali.

„Ne așteptăm să avem între 80 și 100 de țări”. „Acesta este numărul de țări care, cred eu, vor putea cel puțin să încerce să forțeze Rusia la o pace echitabilă”, a mai adăugat acesta.

În interviul, înregistrat în timpul unei vizite în regiunea Cernihiv, unde a vizitat vineri lucrări de fortificații, Zelenski a declarat că nu au încă o listă specifică de țări. „Vom conveni cum se va întâmpla în zilele următoare”, a spus el. „Zile, sper, nici măcar săptămâni”, a mai spus liderul, potrivit reuters.com