Infofinanciar > Info > Zilele Științifice ale Institutului Clinic Fundeni. 65 de Ani de inovație și excelență medicală
Info

Zilele Științifice ale Institutului Clinic Fundeni. 65 de Ani de inovație și excelență medicală

Zilele Științifice ale Institutului Clinic Fundeni. 65 de Ani de inovație și excelență medicală
Sursa foto: Arhiva companiei

Institutul Clinic Fundeni din București are deosebita onoare să anunțe continuarea tradiției manifestărilor științifice de excelență, prin organizarea unei noi ediții a prestigiosului eveniment „Zilele Științifice ale Institutului Clinic Fundeni”. Dedicată cercetării, inovării, digitalizării și progresului în domeniul medical, această inițiativă reunește specialiști de renume, cercetători și profesioniști pasionați de avansarea științei medicale.

Deschiderea manifestărilor are loc astăzi, 16 decembrie, ora 16, în Amfiteatrul ”Ion Heliade Rădulescu” din cadrul  Bibliotecii Academiei Române, urmând ca până pe 20 decembrie să se deruleze, într-un cadru interactiv, în Amfiteatrul IC Fundeni „Thomas Starzl”, sesiuni științifice care vor reuni peste 500 de participanți (academicieni, cadre didactice universitare, cercetători, medici primari, medici specialiști și medici rezidenți și nu în ultimul rând studenți).

65 de ani de la înființarea Institutului Clinic Fundeni

Acest amplu eveniment marchează totodată și aniversarea a 65 de ani de la înființarea Institutului Clinic Fundeni, în contextul istoric în care Ministrul Sănătății și Prevederilor Sociale, Prof. Dr. Voinea Marinescu prin ”Ordinul nr.873 – 9 octombrie 1959” punea, în secolul trecut, piatra de temelie a ceea ce putem numi astăzi cea mai mare unitate medicală din România și unul dintre cele mai mari centre de servicii performante de sănătate din Europa.

Tradiție și performanță. Inovare și educație medicală continuă. Cercetare științifică și Excelență. Acestea sunt coordonatele esențiale pe care s-a construit și dezvoltat de-a lungul celor 65 de ani de existență activitatea Institutului Clinic Fundeni, care se impune în prezent ca un centru medical românesc de referință în țară și în Europa, un furnizor de îngrijiri medicale de înaltă calitate, dar și ca un puternic resort al cercetării științifice de excelență.

”Acum, la ceas aniversar, ne aflăm într-un nou moment de referință pentru Institutul nostru, împletirea trecutului cu prezentul deschizându-ne astăzi perspectiva dezvoltării continue care să permită punerea tot mai mult în valoare a performerilor în sănătate de care se bucură acest mare centru clinic, universitar și de cercetare științifică, a cărui activitate integrată va fi relocată în următorii ani într-un ansamblu nou și dotat la standarde europene pentru a ne oferi tuturor, dar mai ales pacienților noștri, condiții de diagnostic și tratament superpozabile marilor centre occidentale prin care să reușim să ne aliniem dezvoltării accelerate pe care o cunoaște medicina actuală la nivel global ” a declarat managerul Institutul Clinic Fundeni din București, Prof. Univ. Dr. Anca Coliță.

O evoluție constantă

Trasând un arc peste timp, Institutul Clinic Fundeni din București s-a transformat și dezvoltat continuu, trecând de la unitatea medicală de interes republican, cum era definit la înființarea sa din 1 octombrie 1959, la statutul de Institut de Excelență, așa cum este cunoscut astăzi în sistemul sanitar românesc.

Dacă la momentul înființării sale, această unitate medicală de referință număra 526 de paturi și doar câteva specialități medicale (Radiologie, Chirurgie, Urologie, Pediatrie și Boli Interne) cărora li se adăuga și baza de cercetări clinice de fiziopatologie, astăzi  Institutul Clinic Fundeni are o capacitate de spitalizare de 1.158 de paturi de spitalizare continuă și de zi, 27 de secții și 10 specialități medicale complexe, 3 centre de transplant renal, hepatic și medular, 3 laboratoare, o unitate de transfuzie sanguină și o bancă de celule stem.

Mai mult, în ultimul deceniu, activitatea de cercetare științifică medicală a cunoscut o dezvoltare accentuată în IC Fundeni prin Centrul de Excelență în Medicina Translațională și prin Nucleele de cercetare ale tuturor specialităților medicale prezente în această reprezentativă unitate medicală românească.