Ziua Marinei a fost sărbătorită de mai mulți ani datorită autorităților locale și oficialilor din cadrul Comandamentului Marinei Militare sau Statului Major al Forțelor Navale. Principalele motive pentru care este sărbătorită această zi sunt dezvoltarea Marinei Militare și înființarea Serviciului Maritim Român.
Nu există documente clare care să ateste faptul că această zi a fost celebrată încă din secolul al XIX-lea, însă prima dată când ea s-a serbat a fost în anul 1902. Acesta lucru este confirma de documentele ținute în arhiva de Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”.
„Cu ocazia serbării zilei de 15 august a. c. – Sfânta Maria -, patroana Marinei, vor avea loc în apele Constanţei şi pe uscat nişte serbări demne de văzut precum regate, alergări, serate veneţiene, mare bal pe apă, descoperirea Americii, naufragiul Meduzei, corabia Argonauţilor şi altele”, a susținut primarul Constanței din anul 1902, Cristea Georgescu. Pe faleza Cazinoului au fost organizate ample manifestații, spectacole în aer liber și jocuri de artificii.
Ziua Marinei sărbătorită cu mult fast
Conform digi24.ro, în acel an, Ziua Marinei a fost sărbătorită cu mult fast. Totul a început cu preoți din parohiile Constanței care se aflau la bordul crucișătorului Elisabeta, printr-un Te Deum. În cadrul aceleiași zile, doar că seara a avut loc și un banchet care s-a petrecut la Palatul Invalizilor.
Un an mai târziu, Ziua Marinei a fost sărbătorită tot cu multă fală. Evenimentele au avut loc la pregătește din portul Constanța și pe bărcile bastimentului de război rus PSEZAUPE. Acest demonstrații au avut un succes răsunător în rândul observatorilor.
În 1911, la serbările au fost organizate de Societatea Marinarilor „Regina Elisabeta”. Aici au avut loc demonstrații, încă de pe data de 14 august, iar a doua zi a avut loc serbarea propriu-zisă.
Și în perioada interbelică, autoritățile au continuat cu serbarea Zilei Marinei propriu-zisă pe data de 15 august. Astfel, s-a recunoscut importanța deosebită pe care o aveau Marina Militară, Serviciul maritim Român și Navigația Fluvială Română.
Modificări de Ziua Marinei
Odată cu cel de-al Doilea Război Mondial au apărut și unele modificări. În anul 1945, această zi a fost celebrată într-o notă încordat pe fondul atitudinii ostile a sovieticilor. Astfel, doi ani mai târziu, Ziua Marinei a fost doar o marcarea a Zilei Flotei URSS.
Din anul 1954, la doar un an după moartea liderului Stalin, Ziua Marinei a fost serbată în prima duminică din luna august.
De-a lungul timpului, lucrurile s-au mai schimbat astfel încât din 1970 și până în 1989, Ziua Marinei ținea pentru o perioadă de două săptămâni, mai ales că aceasta era una din atracțiile publicului.
Totuși, din anul 1990, s-a revenit la tradiția conform căreia Ziua Marinei se sărbătorea la sărbătoarea Sfintei Mării. În cadrul acestor serbări au rămas elementele tradiționale, dar au fost incluse și câteva schimbări prinre car se numărr aterizatul c parașta, lansarea scafandrilor de luptă, demonstrații de luptă, dar și un spectacol muzical.
Data de 15 august este sărbătoare națională, din anul 2009.